„Pe 28 iulie 1914, lumea a înnebunit.”[1]
Aceasta este o descriere completă a perechii de conflagrații mondiale din prima jumătate a secolului trecut. Uneori, nu există nimic care să mai poată fi explorat dincolo de asemenea sentințe plate ca o monedă (este întotdeauna bine să scrii despre monedă, deoarece moneda rămâne un principiu înalt, recognoscibil și dezirabil, care unifică pretutindeni: în jurul său ne putem aduna cu toții, pentru a ne încălzi albul sufletelor – ah, moneda, unic și veritabil astru!) – uneori, nu există multidimensionalitate, de parcă acest concept nu ar fi fost inventat, nici măcar sub formă de umbră dinspre viitor. În ciuda înclinațiilor sale variolice către arta fiziologicului măsurat exclusiv în interjecții, marea masă socială, ațâțată de ritmul atrăgător al polisilabicului multiplicativ, dorește să îmbrace straiele culturii (să așeze o cultură frumos împăiată în vitrina sa cu trofee învăpăiate) și să întrețină aparența parentală a unei povești coerente, cu marcaje în formă de săgeți. Dar există vremuri în care nici măcar elitele culturale – pe care societatea le păstrează de prăsilă, tolerându-le lipsa de productivitate și valoarea insignifiantă de divertisment în schimbul incantațiilor uneori plăcute, în fraze lungi, și excavării legilor cu adevărat sacre (cele necesare pentru a produce smartphone-uri etc. – iată ce rezumat potrivit al experienței umane moderne: „smartphone-uri etc.”) din oracolele, mormintele și uterele de piatră ale unor zei care nu au existat niciodată, dar au lăsat în urmă vestigii și vești – nu mai sunt capabile să-și descoasă buzele tumefiate de bocancii militari și viespile militariste. Atunci, societatea le trimite cenușa recalcitrantă la canal și își creează propria cosmogonie restrânsă, mai mult recreativă decât creatoare – dacă nu am avut succes cu polisul, atunci să ne întoarcem cu fața către „mindfulness”, dacă inteligența convențională este prea dificil de atins, atunci putem face uz de „inteligența emoțională”, dacă ne-am strangulat vinețiu cu cordonul ombilical al creșterii economice, atunci să jonglăm, mai bine, cu „personal growth”. Scroll-ul poate fi doar o simplă gimnastică; devine lipsit de importanță dacă personajele reel-urilor noastre comunică într-o limbă reală sau totul este doar un nonsens pur arbitrar – contează doar că din și-mai-micile ecrane izvorăște acum liantul realității comune, pe care infrastructuri ideologice sever vetuste, precum știința, politica, dialogul articulat sau schimbul rațional de mesaje cu conținut informațional coerent nu îl mai pot oferi de mult timp.
Întreaga cultură umană este deturnată de mecanismele infecțioase ale inteligenței artificiale și se dizolvă într-o melasă irezistibilă, îmbrățișând planeta ca o lavă dulce, înglobând totul și hrănind totul. Creatorii de cultură sunt măcinați, iar făina de carne și oase rezultată le este oferită tuturor, și lor înșiși, drept hrană – simțim că prionii dezastrului s-au infiltrat deja în organism, zărim în mod distinct ochii iritați ai encefalopatiei spongiforme bovine, fixându-ne. Iată-mă prins într-o poziție neașteptată, incomodă, de-a dreptul bizară: bolnav cronic de mizantropie, dar nevoit să apăr cu obstinație ceea ce este uman, acesta fiind singurul lucru care ne mai poate menține la suprafață în haznaua fără sfârșit a inteligenței artificiale (de asemenea – iată-mă, un egocentric fără margini, care se urăște cu margini – dar aceasta este o cu totul altă discuție).
M-am eschivat în ultima perioadă din calea politicii (în ceea ce privește timpul dedicat, atât prin lectură, cât și prin comentariu) nu deoarece s-ar fi produs modificări de substanță ale dioptriilor mele, ci pentru că fenomenul politicii nu poate exista decât în sisteme democratice în care este respectat statul de drept, iar democrațiile occidentale se află în acest moment într-o stare de ataxie agonizantă, cauzată de apropierea și infiltrarea – sau, în unele cazuri nefericite, chiar triumful – damfului respingător al extremismului. Într-un asemenea mediu, prionii encefalopatiei spongiforme bovine capătă libertatea optimă de mișcare. Masele, de-acum corect reprezentate, prin oglindirea politică a mișcării lor browniene, abia așteaptă să poată pune în aplicare programele lor pretins politice – de fapt, liste de nume-ingrediente pentru făina de carne și oase.
„The Dadaists thought that the collapse of Western civilisation was also a result of the weakness of the pre-war culture which did not play the role it should have as it was too separated from real life.”[2]
Dar la fel cum cele două Războaie Mondiale au reprezentat produse ale culturii care le-a dat naștere, nici recrudescența curentă a extremismului nu poate fi privită, fatalist, drept vârful undei unui ciclu inevitabil și recurent al istoriei (deși pare că, indiferent de traiectoria diferită pe care fiecare epocă o urmează, analoagă sau digitală, ajungem mereu în exact același punct: dreptatea furcilor și topoarelor – pe un taler al balanței justiției este o furcă, pe celălalt taler un topor) – ea reprezintă rezultatul unor decizii și alegeri concrete, bazate pe idei cu contur, crescute din ideologii cu hotare, iar ideologiile se nasc din identitatea culturală a civilizației noastre. Nimic din ceea ce facem nu este vreodată detașat de ceea ce credem că suntem.
Folosind un exemplu local din România, acest afluent mai degrabă neglijabil al civilizației umane, segmentele generației dominante suficient de puternice și consistente pentru a ajunge la manșa de control din carlinga politicii consideră că, de exemplu, inconveniența de a sta blocat în trafic reprezintă un „coșmar”, un „calvar”[3] – o imagine vie a dizabilităților predominante. Ne confruntăm aici cu un paradox binecunoscut: deoarece societatea occidentală postbelică a reușit, cu aproximările de rigoare, să creeze, timp de mai multe decenii, o discontinuitate semnificativă în omniprezența istorică a violenței generalizate și a războiului, generațiile care au crescut în acest adăpost au uitat că este nevoie ca structurile de rezistență ale adăpostului să fie menținute, consolidate, restaurate – mai mult, au pierdut contactul cu adevărata adversitate prezentă în forfota hobbesiană din natura umană năpădită de buruieni. Totuși, putem ghici simptomele unui reducționism deviant (în sensul peiorativ al termenului) într-o cultură care se dovedește incapabilă să sesizeze, măcar, proporțiile adecvate ale „coșmarului”. Această cultură știe să viseze (mindfulness, inteligență emoțională, personal growth), dar nu știe să mai aibă coșmaruri – melasa se prelinge și picură, scroll cu scroll. În loc să dizolvăm hotarele dintre state, așa cum se spera nu demult, am ajuns să dizolvăm hotarele dintre coșmaruri și realitate.
În această cultură terminal impredictibilă, aflată la mila mișcărilor seismice generate de algoritmi și devenită complet imună față de natura și experiența umană, dar totodată climaxul acestora, politica nu mai poate fi altceva decât un comentariu alergic la logică, înecat în invective, o meta-mecanizare a reacțiilor deja mecanice față de stimuli și stimulente. Complexitățile politicii și ale politicilor nu pot supraviețui într-un mediu cultural amnezic față de orice durează mai mult de câteva zeci de secunde. Cine să mai dedice timp și energie (fizica a decăzut în social) pentru a descâlci de pildă, subtilitățile dreptului constituțional sau ale mecanismelor democratice de control instituțional reciproc, când manifestarea discreționară a puterii poate „rezolva” absolut orice situație, rapid, clar, în uralele poporului? Într-o cultură care nu știe să citească decât fraze scurte, legile își pierd legitimitatea – cine are timp și energie să citească o lege până la capăt? În cultura noastră se va face dreptate și se vor da sentințe direct de către vulg, în comentarii, pe social media – vom putea desființa, astfel, instanțele de judecată, satisfăcând marele deziderat al marelui cetățean pragmatic: economisirea resurselor în sectorul public – eficiență, nu eficacitate. Putem desființa și forurile legislative, realizând noi și noi economii – vom decide pe moment, urmându-ne intuiția, cum să procedăm într-o anumită situație. Nu vom mai tolera ca aristocrația infatuată a legalității să ne dicteze reguli plictisitoare. Statul de drept înseamnă să stai drept în fața cuiva, nu? Vom găsi în fața cui să stăm drepți. Pe loc repaus! S-a spus că proiectul raționalist al Iluminismului ar fi eșuat, fiind responsabil pentru dezumanizarea industrializată din măcelăria secolului anterior. Dacă aceasta ar fi fost, într-adevăr, sursa declinului, atunci cultura algoritmului, hrănită doar cu furajele iraționalului, nu ar fi trebuit să ne lovească, la rândul său, cu copitele, desfigurându-ne.
În Noua Politică a culturii algoritmului, totul se dezagregă în scremete; construcțiile raționale și sintaxa se descompun precum cadavrele pe care Noua Dreptate le va lăsa în urmă, ca bir pentru mântuirea societății. Nu întâmplător, Donald Trump, care, conform propriei evaluări, este „like, really smart”[4], a devenit un adept fervent al acestei „inteligențe” tranzacționale, iraționale și care, dacă deții suficiente resurse și putere, poate fi determinată să ajungă precis la concluziile pe care dorești să le auzi. Proaspăt rebotezata – de către Trump – „superinteligență” reprezintă calea cea mai rapidă și sigură către Noua Lume pe care Noul Extremism dorește să o nască: una fărâmițată, vulnerabilă, ușor de strunit de către cei musculoși, în care sinonimele și antonimele pot fi sinonime, ideile rămân întotdeauna cameleonice, factualul poate fi descurajat și intimidat de algoritmi, iar distincția dintre realitate și orice altceva nu mai este reală. Într-o nouă „strategie” antiteroristă excretată în acest an, administrația Trump a acuzat Europa că ar fi un „incubator” al terorismului, subliniind nevoia de a eradica „extremiștii violenți de stânga”, inclusiv grupurile „radicale pro-transgender”[5]. Faptul că – îndrăznesc să presupun – absolut niciun european nu a suferit în această dimineață sau în orice altă dimineață (în drumul său către biroul unde va fi muls de inteligența artificială) vreo ambuscadă din partea unor teroriști transgender nu înseamnă că teroriștii transgender nu reprezintă una dintre problemele mari cu care ne confruntăm zilnic. Este scris în Strategie!
De asemenea, în Noua Politică a culturii algoritmului, totul este de vânzare – pentru că algoritmul nu are alt scop intrinsec. Donald Trump a declarat că va oferi 5.000 de dolari fiecărui adult american, dacă Partidul Republican va câștiga alegerile din noiembrie, obținând majoritatea în ambele camere ale Congresului[6]. Acum câteva luni, s-a încercat, prin semnarea unui acord, ca familia lui Trump și toate companiile afiliate să primească imunitate fiscală „pe viață”, iar guvernului să îi fie „interzis pentru totdeauna” să examineze declarațiile fiscale ale acestora[7].
În fine, în Noua Politică a culturii algoritmului, limbajul a fost smuls din protecția sălilor de ședință în care se lăfăia anterior și retrocedat cetățeanului de rând. Complezențele sforăitoare care constituiau până de curând norma diplomației internaționale au fost ghilotinate – simți, pur și simplu,că Președintele Statelor Unite ale Americii ne reprezintă, acum, pe fiecare dintre noi, atunci când se adresează Iranului, prin social media: „Open the Fuckin’ Strait, you crazy bastards!”[8] Această prăbușire completă a standardelor comunicării verbale în politică își are, desigur, izvoarele în pânza freatică a culturii. Recurg și aici la un exemplu local – întâmplător, algoritmul mi-a arătat modul în care Vladimir Tismăneanu, un individ situat totuși în sfera intelectualității, se referă, în agora social media, la un politician: „jigodie”, „pușlama”[9], „scârnăvie de ultimă speță”, „japiță ordinară”[10] (politicianul în cauză este Crin Antonescu, însă acest fapt ar trebui să fie complet irelevant). Ce diferență mai este între conduita noastră și cea a Dianei Șoșoacă sau a lui George Simion, dacă acestea sunt regiunile din dicționar din care am hotărât să ne extragem descrierile?
Subversiunea culturală din jurul experimentului dada nu a izbutit să contracareze cu succes declinul moral pe care îl viza – putem consemna această afirmație cu certitudine deplină, situați fiind dincolo de nenumăratele războaie, crime în masă și genocide care i-au urmat. Cultura noastră trebuie să se încordeze și să spună acum: nu, nu.
[1] Andrew Scull, O istorie culturală a nebuniei, Editura Polirom, Iași, 2023, p. 263.
[2] Ewelina Chwiejda, „Dadaism as a Response to the Fall of European Culture and the First World War”, traducere de Mikołaj Sekrecki, Hi-story Lessons, https://hi-storylessons.eu/article/dadaism-as-a-response-to-the-fall-of-european-culture-and-the-first-world-war/#language, accesat în data de 22.09.2026.
[3] Claudiu Loghin, „Şoseaua care ar trebui să pună capăt coşmarului de pe DN1 va fi în şantier pentru cel puţin 2 ani”, Observator, 17.05.2026, https://observatornews.ro/eveniment/soseaua-care-ar-trebui-sa-puna-capat-cosmarului-de-pe-dn1-va-fi-in-santier-pentru-cel-putin-2-ani-654787.html, accesat în data de 22.09.2026.
[4] Chelsea Bailey, Saphora Smith, „Trump says he’s a ‘very stable genius’ amid questions over his mental fitness”, NBC News, 06.01.2018, https://www.nbcnews.com/politics/donald-trump/trump-insists-he-very-stable-genius-amid-questions-over-mental-n835191, accesat în data de 22.09.2026.
[5] Ana-Maria Gherghiță, „Un incubator al amenințărilor teroriste”. Europa, în vizorul administrației Trump într-o nouă strategie. „Trebuie să acționeze acum”, Digi 24, 07.05.2026, https://www.digi24.ro/stiri/externe/sua/un-incubator-al-amenintarilor-teroriste-europa-in-vizorul-administratiei-trump-intr-o-noua-strategie-trebuie-sa-actioneze-acum-3759603, accesat în data de 22.09.2026.
[6] Paulin Kola, „Trump: Americanii adulți vor primi 5.000 de dolari dacă republicanii câștigă alegerile”, BBC News Romania, 10.09.2026, https://www.bbc.com/romania/articles/ce870yrj735o, accesat în data de 22.09.2026.
[7] „SUA. Donald Trump, familia sa și companiile acestora au primit imunitate fiscală «pe viață», în cadrul unui acord pentru închiderea unui proces referitor la publicarea neautorizată a datelor sale fiscale. Fiscul nu va putea verifica declarațiile depuse de Trump înainte de încheierea acordului”, Biziday, 20.05.2026, https://www.biziday.ro/358331-2/, accesat în data de 22.09.2026.
[8] Florin Marinescu, „Trump, postare amenințătoare cu înjurături la adresa Iranului: «Open the Fuckin’ Strait, you crazy bastards!»”, G4Media, 05.04.2026, https://www.g4media.ro/trump-postare-amenintatoare-cu-injuraturi-la-adresa-iranului-open-the-fuckin-strait-you-crazy-bastards.html, accesat în data de 22.09.2026.
[9] Vladimir Tismăneanu, „Cum era de asteptat, jigodia de Crin nu rateaza nici aceasta ocazie spre a-si revarsa veninul uselist. Japita behaie cu sintagme AURiste si Fidesziste. PNL…”, Facebook, 07.05.2026, https://www.facebook.com/vladimir.tismaneanu.1/posts/pfbid02LjxY1TGEyp2vnCESiB5VBZJQuzDzgNDi7B8oSLcpRhrQjkqAAn32RkwonAzdxUwrl, accesat în data de 22.09.2026.
[10] Vladimir Tismăneanu, „Cand te lauda o scarnavie de ultima speta precum El Crin te freci la ochi, te uiti atent in oglinda si te intrebi unde si cu ce am gresit. Este vorba de o…”, Facebook, 09.05.2026, https://www.facebook.com/vladimir.tismaneanu.1/posts/pfbid02DYLdc1evwFUkSLCxubucjK7EzDJhThPqJyeir5fSDDdKo2KbPR3XAF48uKuLHpiMl, accesat în data de 22.09.2026.