Oricât de mult am încerca să ne ascundem de realitatea obiectivă a lumii, prin eforturi voluntare, ghemuiți la adăpostul ignoranței, vremurile tulburi pe care le traversăm se vor infiltra, mai devreme sau mai târziu, dincolo de toate barierele. Nu există evadare din fața istoriei – niciun ritual, nicio rugăciune și nicio filosofie nu ne vor salva din calea distrugerii. Te poți deconecta de la tumultul televiziunii sau al rețelelor de socializare, dar el va continua să se manifeste și în absența ta – Donald Trump sau Vladimir Putin îți vor bate, în cele din urmă, la ușă, într-o formă sau alta, pentru a își revendica tributul. Liniștea și pacea sunt bunuri umane colective, pe care natura nu le garantează – doar comunități largi de indivizi o pot face. Chiar dacă refuzăm să semnăm pactul cu diavolul, este o naivitate să credem că diavolul are cu adevărat nevoie de acordul nostru pentru a ne agresa.
Tulburările vremurilor noastre sunt generate de un înspăimântător plonjon în iraționalitate al majorității, aflat în accelerare exponențială. Prizonieri într-un coșmar recurent al istoriei, ne confruntăm cu imposibilitatea acută de a le demonstra semenilor noștri că ideile lor sunt complet absurde, inconsistente logic și contrazise brutal de fapte – și, mai ales, că ideile lor ne vor scufunda pe toți într-o suferință generalizată, atroce și complet evitabilă. Oameni care ar putea fi rezonabili și morali devin zombi ideologici; privindu-i și încercând să dialoghezi cu ei, resimți o impenetrabilitate definitivă. Suntem mult mai aproape decât ne place să credem de vremurile în care molimele hitlerismului și stalinismului zguduiau lumea, deoarece în ideologia lui Putin mustesc același rău absolut, aceeași iraționalitate ireconciliabilă, același război total declarat umanismului și, mai ales, același imperialism de nestăvilit. Crimele de război comise de Rusia în Ucraina (și în Cecenia, și în Siria) sunt la același nivel cu brutalitatea nazismului și a comunismului, iar Putin are planuri similare de a îi anihila pe toți occidentalii care au neobrăzarea să îl conteste. Însă, în mod special, ne apropie de acele vremuri triste lipsa completă de imunitate în fața propagandei și a înșelăciunii de care dau dovadă tot mai mulți oameni de rând – forța vitală ce alimentează totalitarismul.
Este de înțeles când vedem o asemenea atitudine în regiuni defavorizate ale planetei, unde accesul la educație și informație este unul dificil și intermitent. Dar cetățenii occidentali sau din alte state cu un nivel de trai ridicat nu au absolut nicio circumstanță atenuantă. Cum să nu recunoști, privind ceea se întâmplă în Rusia lui Putin, vechile tipare sovietice – propaganda, represiunea, poliția politică, KGB-ul, gulagul, oligarhia, teroarea? Cum să te lași prins în cursa demagogică întinsă de dictatorii sângeroși care își deghizează interesele meschine în spatele unei pretinse dorințe de a reduce influența Occidentului, în numele „multilateralismului” și „suveranismului”? Dacă regulile internaționale sunt construite în jurul unor valori precum democrația, libertatea și respectarea drepturilor omului, ordinea mondială „mai justă” pe care o invocă state conduse de dictatori siniștri (Rusia, China, Iran, Ungaria, Turcia, Venezuela, Cuba, Coreea de Nord, Belarus, Nicaragua, Siria) nu poate fi decât una în care arbitrarul și injustețea totalitarismului regional vor fi normalizate[1], iar responsabilitatea liderilor politici locali în fața restului lumii va fi abandonată. „Șantajul occidental”[2] nu înseamnă decât încercarea democrațiilor de a trage la răspundere liderii autoritari pentru crimele lor și a îi forța să adopte o conduită umanistă, adecvată timpurilor noastre. Cum să nu te întrebi de ce direcția fluxului imigrației este întotdeauna înspre Vest, în timp ce furtul de tehnologie circulă în sens opus? Cum să te consideri asuprit de o conspirație globală a Occidentului în timp ce îi poți înjura și „expune” pe pretinșii arhitecți ai conspirației, fără a suferi vreo repercusiune – în timp ce în Rusia, China sau Coreea de Nord, orice critică adusă regimului înseamnă închisoare, tortură și moarte?
În mod special, sunt însă contrariat de persistența cu care fantoma revizionismului teritorial îi ademenește pe cetățenii europeni. Din nou, în cazul acestui subiect este nevoie doar de câteva constatări raționale de bun-simț, bazate pe o cunoaștere elementară a faptelor istorice, pentru a ajunge la o concluzie corectă. Volatilitatea granițelor înseamnă război; o ordine politică globală care tolerează iredentismul, ștergerea și trasarea hărților după bunul plac al statelor și consideră legală pornirea unilaterală de a cuceri noi teritorii înseamnă război. Împletirea funestă dintre istoria civilizației noastre și război are la bază această tendință expansionistă a liderilor politici și a popoarelor. În epoca postbelică, după ororile neașteptate ale primei jumătăți a secolului trecut, Vestul a conștientizat pericolul revizionismului teritorial și a schițat un cadru legal internațional menit să descurajeze fluctuarea frontierelor și menținerea statu-quoului desenat cu sânge la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Pe măsură ce reflexele democratice s-au consolidat, încercările actorilor statali de a modifica granițele au fost tot mai dezavuate, devenind un tabu în lumea civilizată. Rezolvarea disputelor teritoriale cu vecinii reprezintă o condiție esențială pentru accederea în Uniunea Europeană sau NATO.
De ce și-a propus Occidentul să conserve statu-quoul de după al Doilea Război Mondial? Pentru că trebuia ales un „moment zero” în jurul căruia să stabilizăm relațiile internaționale, pentru că o bucată de pământ poate fi revendicată de orice entitate națională care s-a aflat în posesia ei, cândva, de-a lungul istoriei, într-o formă sau alta. Pentru că trebuie să dăm dovadă de pragmatism și să acceptăm că nu va exista niciodată o configurație perfectă, o dreptate absolută, care să nu genereze niciun fel de dispute. Pentru că singura alternativă la stabilizarea teritorială este războiul. Pentru că este mai bine să trăiești în pace și respect reciproc decât să mori pe front, luptând pentru teritorii. (O dovadă de pragmatism politic care servește păcii și democrației este felul în care, de-a lungul ultimelor decenii, Statele Unite au gestionat parteneriatul cu Taiwanul, susținând regimul de la Taipei, dar, în același timp, menținând relații diplomatice oficiale doar cu China socialistă – o ambiguitate realistă, menită să conserve statu-quoul, pentru a evita războiul.) O lume organizată după principii umaniste și democratice, în care drepturile minorităților sunt respectate pretutindeni, conform legislației internaționale, reprezintă o lume în care nu ar conta numele statului în care trăiești. Regimurile nedemocratice nu concep acest lucru deoarece disprețuiesc umanismul și nu își pot justifica, ideologic, existența, decât prin provincialismul naționalismului. Conservarea statu-quoului postbelic nu ar însemna însă și refacerea Uniunii Sovietice sau a Iugoslaviei federale? Discuția este puțin mai complicată aici – într-adevăr, nu putem invoca revenirea la realități istorice juste, odată cu prăbușirea acestora, deoarece am văzut că un astfel de concept este subiectiv, inconsistent și periculos. Cert este că prăbușirea unor asemenea diformități politice s-a produs din interior, sub propria greutate, Occidentul și comunitatea internațională încercând să gestioneze, doar, procesul și să îi minimizeze consecințele nefaste. Destrămarea URSS nu a fost susținută de Vest, ba chiar a reprezentat un adevărat coșmar pentru SUA și aliații săi, în ciuda rivalității ideologice, riscurile aduse de răspândirea anarhiei într-un stat înțesat de arme nucleare fiind unele extreme. În Iugoslavia, Occidentul a fost nevoit să intervină hotărât în favoarea secesiunii pentru a pune capăt masacrelor și genocidului săvârșite de sârbi. Astăzi, după stabilizarea unei noi configurații politice în Europa Centrală și de Est, care include numeroase state independente, stabile și democratice, revenirea la statu-quoul postbelic ar însemna, din contră, război – acesta este noul revizionism teritorial, în contextul specific din zonele respective.
Astăzi, observăm cum contestatarii Occidentului, umanismului și democrației susțin la unison o campanie coordonată de inflamare a tendințelor revizioniste globale: Dmitri Medvedev propune împărțirea teritoriilor Ucrainei între Rusia, Polonia, România și Ungaria[3] și afirmă că Republica Moldova „nu mai există”[4], ambasadorul Chinei în Franța declară că nu recunoaște suveranitatea țărilor care au făcut parte din URSS[5], în timp ce Diana Șoșoacă, președintele partidului extremist SOS România și un susținător fervent al lui Vladimir Putin, a depus un proiect de lege prin care „România anexează teritoriile istorice care i-au aparținut, respectiv Nordul Bucovinei, Herța, Bugeacul (Cahul, Bolgrad, Ismail), Maramureșul istoric și Insula Șerpilor”[6] – practic, o declarație de război. O declarație de război de agresiune, depusă, oficial, ca proiect de lege, în Parlamentul României, în anul 2023! Șocant, există destui români care, îmbătați de naționalism și intoxicați de istoria defectuoasă cu care au fost îndoctrinați în școli și de către mass-media, ar susține o asemenea inițiativă – totul doar pentru a își satisface orgoliul, acceptând războiul și distrugerea generalizată în numele dobândirii unor fâșii adiționale de pământ. Aceiași oameni nu realizează că, odată deschisă poarta revizionismului teritorial pe continentul european, și Ungaria va respinge granițele stabilite prin Tratatul de la Trianon, pretinzând că are dreptul istoric de a anexa Transilvania. Până aici merge iraționalitatea acestor indivizi!
Așa cum stă drept mărturie dezastrul abătut asupra Ucrainei, revizionismul teritorial înseamnă, fără excepție, război, crimă, distrugere și moarte. Revirimentul militarismului înseamnă, obligatoriu, sfârșitul păcii. Să nu ne lăsăm posedați de fantomele istoriei și nici de spiritele demonice ale prezentului.
[1] Sorin Popescu, „Rusia și India doresc o ordine mondială mai justă, afirmă Lavrov la New Delhi”, Agerpres, 01.03.2023, https://www.agerpres.ro/politic-ex/2023/03/01/rusia-si-india-doresc-o-ordine-mondiala-mai-justa-afirma-lavrov-la-new-delhi–1068586, acesat în data de 01.05.2023.
[2] Adriana Matcovschi, „Turneul lui Lavrov în America Latină: Rusia vrea o «uniune» împotriva «șantajului» occidental”, Agerpres, 19.04.2023, https://www.agerpres.ro/politica-externa/2023/04/19/turneul-lui-lavrov-in-america-latina-rusia-vrea-o-uniune-impotriva-santajului-occidental–1094467, acesat în data de 01.05.2023.
[3] Adriana Matcovschi, „Dmitri Medvedev: Este mai bună «împărțirea liniștită» a Ucrainei decât un război mondial”, Agerpres, 25.04.2023, https://www.agerpres.ro/politica-externa/2023/04/25/dmitri-medvedev-este-mai-buna-impartirea-linistita-a-ucrainei-decat-un-razboi-mondial–1097129, acesat în data de 01.05.2023.
[4] Gabriela Ionescu, „UPDATE Dmitri Medvedev despre Republica Moldova: această țară nu mai există (presă)”, Agerpres, 28.04.2023, https://www.agerpres.ro/politica-externa/2023/04/28/update-dmitri-medvedev-despre-republica-moldova-aceasta-tara-nu-mai-exista-presa–1099247, acesat în data de 01.05.2023.
[5] Tudor Martalogu, „Miniștrii de externe din UE califică drept total inacceptabile comentariile ambasadorului Chinei la Paris”, Agerpres, 24.04.2023, https://www.agerpres.ro/politica-externa/2023/04/24/ministrii-de-externe-din-ue-califica-drept-total-inacceptabile-comentariile-ambasadorului-chinei-la-paris–1096476, acesat în data de 01.05.2023.
[6] Alexandru Rotaru, „Șoșoacă vrea ca România să invadeze Ucraina. A depus un proiect de lege pentru anexarea mai multor teritorii”, Digi 24, 21.03.2023, https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/sosoaca-vrea-ca-romania-sa-invadeze-ucraina-a-depus-un-proiect-de-lege-pentru-anexarea-mai-multor-teritorii-2289605, acesat în data de 01.05.2023.