„Lie upon lie mankind shall die”
Triptykon – „Goetia”
Aceste alegeri prezidențiale pot reprezenta, categoric, terminusul democrației românești postdecembriste. Cu toate acestea, nu mai am nimic de spus. Apărarea nu mai are nicio pledoarie de prezentat. Să vină sfârșitul, dacă trebuie să vină! Să terminăm odată cu sfârșitul!
*
Noua Eră Întunecată a civilizației noastre nu mai poate fi stăvilită – nici aici, nici oriunde. La fel ca altcândva, amnezia cunoașterii ne va determina să ne rătăcim, încă o dată, calea. Rugurile se vor aprinde din nou. Zeii sângeroși pe care știința și umanismul îi ferecaseră, cu mari eforturi, în temnițe, vor fi acum repuși în drepturi și funcții. Câinii turbați au fost eliberați în Cosmos.
Cu câțiva ani în urmă, declinul civilizației încă se contura drept o potențială tendință și se preta a fi tratat, preventiv, cu îngrijorare. Acum, declinul este generalizat, fiind exacerbat exponențial în fiecare zi.
Când vine vorba de politică, întotdeauna este de dorit să rămâi pragmatic – să nu lași abstractul, metafizicul, absurdul intrinsec al existenței să îți întunece judecata și să te îmbie către utopii drastice. Totuși, când mișcările seismice generează cataclisme care sunt vizibile de dincolo de marginile scoarței istoriei, atunci când tenebrele se interpun între noi și buletinul de vot – cum să mai scoatem abstractul, și metafizicul, și absurdul din timpurile noastre, trăite politic?
Așadar, miza alegerilor este colosală – în același timp, miza este inexistentă. Pentru că, indiferent de rezultate, de-acum, tratamentul nu mai poate fi, oricum, decât unul paliativ. Metastază filosofică într-o lume care nu filosofează, ci rage…
*
După două zile în care drumurile mi s-au intersectat constant cu defrișări masive, mărturisesc că am fost vindecat. Am realizat, până la capăt, că drujba a triumfat: atât ca apogeu al tehnologiei umane, cât și ca argument logic și politic suprem. Mocirla, mocirla a triumfat: ea rămâne în urma devastării forestiere și politice. Vertebratele sunt bântuite de extincție: în urma lor vor mai rămâne doar nevertebratele – în natură, în politică. Convertibilitatea absolută a fiecărei celule în monede, fără limite și excepții, reprezintă adevărata regulă de aur a umanității (doar este „de aur”).
Între timp, ecranele din stațiile de metrou prezintă imagini sublime din natură, cu scopul de a oferi „două minute de relaxare” călătorilor. Raționalizarea relaxării este aici: relaxarea distribuită pe cartelă, relaxarea monitorizată prin pontaj. Digitalizarea este aici: transformarea naturii fizice în amintiri stocate digital, reducerea ei la imagini difuzate pe ecrane; arhivarea naturii, în vederea atingerii unor standarde ridicate de eficiență și eficacitate.
Aici zac trunchiuri sfârtecate de arbori, iar solul este întors pe dos, devenind de culoarea excrementelor. Două tinere și-au oprit totuși autoturismul pe marginea drumului pentru a surprinde un selfie, zâmbind, cu unul dintre ultimii copaci rămași în picioare. Mai în amonte, zeci și zeci de grătare sfârâie mitic. Un batalion tactic de grătare, desfășurat în lupta împotriva zilei de mâine.
Ceva mai departe, o persoană cu dizabilități intelectuale rânjește larg și salivar, sub un copac înflorit, contorsionându-și degetele mâinilor și fluturându-le în aer, fără noimă. Pe șoseaua din fața curții în care acesta se află, un seamăn lucid al său (fără noimă), aflat la volan, se angajează într-o depășire extrem de periculoasă, călcând linia continuă, într-o curbă fără vizibilitate. Se grăbea, oare, către cele două minute de relaxare? Sau să prindă ultimul copac pentru selfie?
În parcarea magazinului de vizavi, grupuri de tineri își așează șezlongurile pe asfalt și urlă împreună în noapte, relaxându-se (și ei) precum niște vârcolaci. Acești indivizi își savurează din plin libertatea pe care au dobândit-o, pentru ei, înaintașii lor, manifestându-și, de asemenea, la maximum, potențialul intelectual și social. Libertatea moștenită este însă libertate închiriată… Un alt confrate, aflat pe motocicletă, orbitează (iar și iar, iar și iar) clădirea magazinului-cenaclu, turând cu putere motorul, de fiecare dată. Camus l-ar considera, pesemne, fericit.
*
Mă întorc printre voi asemenea lui Buddha – dacă arborele sacru sub care acesta medita ar fi fost retezat și doborât. Vă spun: drujba a triumfat.
S-a terminat.
Vă spun: această civilizație nu mai poate crea decât flatulențe.