Ibuprofen (11) – Cioburi (II)

S-a încheiat o nouă rundă din caruselul schizofreniei democratice contemporane – ediția România, 2024. Duhoarea stătută a regresului putrid predomină în continuare, procesul electoral derulându-se într-un mediu înțesat de lozinci legionare și ceaușiste, aflate la limita inferioară a capacităților intelectuale și morale caracteristice homo sapiens. Orice alte perspective, priorități și idei sunt înăbușite de amenințarea iminentă a fascismului. Ce idei mai găsim, și de această dată, zăcând printre cioburi?

  • Votantul potențial rațional reprezintă o resursă rară și prețioasă în vremurile noastre (și în orice vremuri), ținând cont de ponderea în creștere a celor care nu ar putea fi raționali, chiar dacă și-ar dori, deoarece nu sunt înzestrați cu instrumentele intelectuale necesare (pentru a evita să fiu greșit înțeles: afirmația are exclusiv conotații cultural-educaționale). De aceea, fiecare individ care nu își manifestă până la capăt prețioasa putere latentă (de a gândi obiectiv și de a lua decizii corecte) provoacă o pierdere grea democrației și progresului. Toți cei care nu urmăresc îndeaproape și nu depun un minim efort pentru a înțelege fenomenul politic se numără printre cioclii democrației. Ignoranța (manifestată cel mai des prin subscrierea la mitologii politice prefabricate) este, probabil, cauza principală a acestei atitudini nocive, însă nu trebuie trecute cu vederea nici orgoliul, înfumurarea, încrederea exagerată în forțele proprii. Iată un caz real: cunosc o persoană care, urmând cu docilitate spiritul predominant în spațiul public, de protest împotriva „partidelor mari”, s-a hotărât pe cine să voteze la alegerile prezidențiale după o consultare succintă a browserului de Internet. Soluția rezultată în urma „investigației”? Călin Georgescu: era „independent” și, aparent,  avea în spate o carieră profesională respectabilă. În acest caz specific, regretul de a fi acordat votul unui asemenea candidat ar putea fi parțial îndreptat la al doilea tur de scrutin – de multe ori, pagubele sunt însă ireversibile. Politica reprezintă un domeniu extrem de complex, ale cărei dinamică și subtilități trebuie observate și analizate pe termen lung. Nimeni nu are capacitatea de a lua o decizie rațională printr-o simplă „cercetare” fugitivă în drum spre secția de votare, iar impresia că simpla prezență la urne ar fi suficientă pentru îndeplinirea integrală a datoriei civice de a vota rămâne o iluzie periculoasă, chiar fatală.
  • O idee exprimată obsesiv, din toate direcțiile imaginabile, este că votul „antisistem” ar reprezenta modul românilor de a își exprima nemulțumirea extremă față de clasa politică, dând glas disperării pe care cei lăsați în urmă de creșterea economică a ultimilor ani o simt în fața perspectivelor sociale tot mai sumbre. Doctrina politică spre care înclin cel mai mult, în general, este social-democrația, așadar, combaterea inegalității sau corectarea aberațiilor capitalismului reprezintă teme pe care mi-aș dori să le văd cât mai des în interiorul programelor politice. Cu toate acestea, aruncarea în aer a democrației și acordarea puterii unor personaje cu convingeri fasciste și legionare din ce în ce mai puțin voalate nu reprezintă o modalitate legitimă de a îți exprima nemulțumirea, indiferent din ce unghi (și din ce parte a baricadei) am privi situația. Consecințele erodării instituțiilor democratice sunt de o gravitate extremă – ele nu au doar un cost economic, ci reprezintă o amenințare la adresa securității, suveranității și integrității naționale, a drepturilor și libertăților cetățenești fundamentale. Oricât de mare (și îndreptățită) ar fi disperarea și furia unor concetățeni, nu putem considera subminarea democrației drept o modalitate acceptabilă de protest. Genocidul, crimele împotriva umanității, barbaria, poliția politică, gulagul sunt întotdeauna la doar un vot greșit distanță. Am fi dispuși să acceptăm comiterea unui atentat terorist drept o modalitate legitimă de exprimare a nemulțumirilor politice? Sunt disperarea și dezgustul justificări suficiente pentru a comite un atentat terorist? Dacă răspunsul firesc la asemenea întrebări este „nu”, atunci nici votul în favoarea extremismului nu poate fi o soluție politică rezonabilă pentru exprimarea acestor (re)sentimente, el urmând să producă, în final, exact aceleași consecințe: violență, teroare, suferință, moarte. De aceea, nu există circumstanțe atenuante pentru cei care votează împotriva democrației. Nu, voturile pentru AUR, SOS sau POT nu reprezintă o „lecție” dată partidelor clasice și clasei politice, care au pierdut contactul cu poporul, ci un simptom fie, cel mai frecvent, al ignoranței, fie, de la un anumit nivel, al psihopatiei. Printre susținătorii acestor partide extremiste se află și acei oameni care nu ar ezita să ne suprime libertatea, să ne tortureze și să ne ucidă, în numele unor ideologii care promit să le vindece lor alienarea, frustrarea și anxietatea. Deși astfel de practici criminale par atât de îndepărtate de viața noastră reală (din ce în ce mai apropiate totuși după februarie 2022), să nu uităm că nu au trecut decât 35 de ani de când ele reprezentau arme politice uzuale, puse în aplicare cu complicitatea unor concetățeni în carne și oase… Monstruozitățile comise dincolo de raza de acțiune a Occidentului sunt bine documentate și pot fi văzute de oricine nu a fost orbit de credințe iraționale… Dincolo de toate crimele militare și politice ale acestui nou fascism, putinismul, aș întreba votanții AUR, SOS și POT, dacă modelul estic este unul pe care îl doresc pentru mamele, soțiile și fiicele lor – vezi, de exemplu, folosirea menstruației ca instrument de tortură în Belarus[1]. Împachetarea confruntării dintre Vest și Est în haine militare îndepărtează, cumva, realitatea mizerabilă a modelului rusesc de cetățeanul occidental care nu a avut contact cu războiul decât în jocuri video, filme și cărți de istorie, unde, în majoritatea cazurilor, beligeranța este glorificată și prezentată într-o mincinoasă lumină eroică. Coborârea conflictului în concretul biologic va mai salva, poate, câțiva indivizi ținuți prizonieri de dogme nesănătoase.
  • Deși este deja mult prea târziu, democrația românească trebuie să declare stare de urgență, încercând, atât cât îi mai stă în putință, să protejeze instituțiile democratice de asaltul forțelor ostile. Să privim în jur: trupe nord-coreene luptă pe front, la câțiva kilometri de România, drone fabricate în Iran și folosite de Armata Roșie ne încalcă spațiul aerian și se prăbușesc pe teritoriul țării noastre, Statele Unite ale Americii (principalul garant al suveranității României) alunecă rapid înspre totalitarism și izolaționism, Uniunea Europeană își pierde puterea și se dezintegrează sub asediul Rusiei și al partenerilor săi, procesele electorale interne sunt viciate de ingerințe externe de proporții, care nu pot fi controlate de instituțiile responsabile pentru securitatea statului (așa cum reiese din documentele CSAT recent declasificate). Bineînțeles, ar fi imposibil ca România să rămână un bastion democratic în mijlocul unei lumi scufundate în haos, însă nu avem de ce să nu amânăm prăbușirea în dictatură cât mai mult cu putință. De aceea, partidele democratice trebuie să renunțe acum la orice orgolii, doctrine și interese proprii: în urma alegerilor legislative, singura configurație politică frecventabilă este o coaliție PSD-PNL-USR-UDMR. Elena Lasconi a conștientizat gravitatea situației și s-a declarat categoric în favoarea unui astfel de guvern de uniune națională, fără a exclude numirea unui premier social-democrat, în caz că va câștiga alegerile prezidențiale[2]. Din păcate, PSD a adoptat o poziție profund eronată, regretabilă și condamnabilă, întârziind nepermis de mult anunțarea unei susțineri univoce pentru candidatura Elenei Lasconi și formarea blocului antiextremist din viitoarea legislatură. Comentariile lui Marcel Ciolacu („Oamenii vor decide singuri ce este mai bine pentru România[3]) scot la suprafață faptul că resentimentele față de adversarii politici (și chiar față de electorat) și orgoliile continuă să primeze. Și Rareș Bogdan, (probabil) unul dintre principalii vinovați pentru strategia electorală catastrofală adoptată de PNL înaintea alegerilor parlamentare și prezidențiale, a declarat că potențiala intrare a partidului la guvernare, alături de PSD, „înseamnă că nu am înțeles nimic și suntem complet cretini[4]. Mai degrabă, comentariul descrie perfect tocmai atitudinea fostului prim-vicepreședinte al partidului, care pare că nu a înțeles nimic din situația în care se află România… Dacă partidele democratice nu vor reuși să coopereze pentru menținerea unei guvernări stabile și coerente, România nu va mai avea absolut nicio șansă de a stăvili valul fascist la următoarele alegeri (care ar putea să se abată asupra noastră chiar înainte de termen).

[1] Cristina Sava, „«A fost iadul. Imploram pentru săpun și tampoane». Menstruația femeilor, folosită ca formă de tortură în închisorile din Belarus”, Digi 24, 26.11.2024, https://m.digi24.ro/stiri/externe/a-fost-iadul-imploram-pentru-sapun-si-tampoane-menstruatia-femeilor-folosita-ca-forma-de-tortura-in-inchisorile-din-belarus-3020379, accesat în data de 03.12.2024.

[2] Ana Petrescu, „Elena Lasconi: Ar fi bine să avem un guvern de uniune națională pro-europeană. Ce spune despre viitorul premier.”, Digi 24, 02.12.2024, https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/elena-lasconi-ar-fi-bine-sa-avem-un-guvern-de-uniune-nationala-pro-european-ce-spune-despre-viitorul-premier-3030609, accesat în data de 03.12.2024.

[3] Liviu Cojan, „Ciolacu refuză să spună dacă PSD va susține un candidat în turul 2 al prezidențialelor: «Oamenii vor decide singuri», Digi 24, https://www.digi24.ro/alegeri-prezidentiale-2024/ciolacu-refuza-sa-spuna-daca-psd-va-sustine-un-candidat-in-turul-2-al-prezidentialelor-oamenii-vor-decide-singuri-3030611, accesat în data de 03.12.2024. 

[4] Maria Isopescu, „Rareș Bogdan, după încheierea votului la alegerile parlamentare: PNL trebuie să intre în opoziție”, Digi 24, 01.12.2024, https://www.digi24.ro/alegeri-parlamentare-2024/rares-bogdan-dupa-incheierea-votului-la-alegerile-parlamentare-pnl-trebuie-sa-intre-in-opozitie-3029337, accesat în data de 03.12.2024.