Ibuprofen (1) – Nu cu orice preț

Cuvânt înainte

Am început să public articole pe acest site din dorința de a elibera în tămăduitorul anonimat al spațiului public, în jungla virgină a Internetului ferit de lumina popularității, o serie de reflecții despre subiecte acute, contaminate iremediabil de vremurile noastre, și nu de vremuri în general – spre deosebire de temele care mă preocupă cel mai frecvent, legate, mai degrabă, de boala cronică a existenței umane, ce pot fi discutate nu numai de-a lungul vieții, ci de-a lungul vieților. Deoarece cărțile mele trec printr-un travaliu lung, canalul de naștere dintre idee și cerneala tiparului fiind de ordinul anilor, am dorit ca aceste idei, mai relevante pentru orizontul imediat, să devină, cumva, parte din materialitate înainte ca valurile calendarului să le șteargă de pe nisipul relevanței; să fie deversate în lume cu o cadență ceva mai susținută.

Chiar și așa, de fiecare dată când am început explorarea temelor alese, propunându-mi să realizez o descindere cât mai directă către miezul lor, am sfârșit, în stilul specific, cercetând galerii adiacente, inundate și înfundate, rătăcind, în cele din urmă, de-a lungul miilor și apoi chiar zecilor de mii de cuvinte. Prin urmare, am decis să îmi impun încă o decizie radicală de austeritate silită, prin intermediul unei noi serii de articole. Am intitulat-o „Ibuprofen”, deoarece (1) va fi structurată sub forma unor pastile de dimensiuni (sper, cât mai) reduse (în jurul pragului de o mie de cuvinte – maximum două) și (2) va avea obiectivul de a reduce inflamația severă a rațiunii, provocată de toxicitatea ridicată a mediului social prin care suntem nevoiți să navigăm.

***

Trebuie să mărturisesc că în primele zile după declanșarea invaziei militare la scară largă a Rusiei asupra Ucrainei, înfiorat de posibilitatea reală de escaladare la nivel global a conflictului, am încercat să îmi ancorez ultimele speranțe de potențiala restaurare a echilibrului fragil de dinainte de 24 februarie 2022. La nivel rațional, înțelegeam semnificația cu sens unic a evenimentelor și vedeam conul de umbră pe care îl lăsau asupra viitorului. Totuși, la nivel emoțional (acesta fiind planul care absoarbe, în primă fază, șocurile cu care ne agresează realitatea obiectivă), mintea mea încerca să așeze la loc cioburile păcii, construind scenarii în jurul fiecărui punct de sprijin. Deși era evident că negocierile de pace nu reprezintă decât o farsă schițată de ruși, așteptam totuși cu interes finalul sesiunilor de discuții programate între cele două părți. Deși era evident că supraviețuirea Ucrainei și respingerea atacului reprezintă singura cale de a încerca salvarea ordinii globale actuale, construită în jurul principiilor Cartei Națiunilor Unite, mă gândeam că un succes rapid al rușilor ar garanta măcar oprirea ostilităților, a instabilității militare imediate (o idee-capcană în care este ușor să cazi, ca occidental, mai ales atunci când ești ademenit în acest sens). Priveam temător trimiterea armelor occidentale către Ucraina, gândindu-mă că ar putea declanșa un conflict deschis între NATO și Rusia, cu consecințe ușor previzibile. Oprirea focului, pacea cu orice preț, păreau cu atât mai importante după ce luptele au învăluit și centrala nucleară de la Zaporojie, aducând din nou iodura de potasiu în vocabularul curent – deși era clar că, în realitate, orice armistițiu (cu atât mai mult după ce valul inițial de atacuri, care vizau inclusiv asaltul capitalei, Kiev, cu forțele terestre, fusese respins) va fi doar un răgaz la adăpostul căruia Rusia se va regrupa, reînarma și consolida pentru o nouă și iminentă rundă de ofensive. Ținând cont de lecțiile trecutului, în care Rusia își asumase, în 1994, chiar și garantarea integrității teritoriale a Ucrainei, cuvântul Kremlinului tipărit pe hârtia fragilă a unui tratat devenea, în orice context imaginabil, nul.

Pe măsură ce conflictul s-a adâncit, iar războiul desfășurat dincolo de granița firavă a României a devenit o parte firească a existenței cotidiene, rațiunea și-a recăpătat, treptat, funcțiile și am fost nevoit să abandonez iluziile febrile ale primelor zile, să mă resemnez în fața evidenței. Era clar că fusese mult depășit un prag dincolo de care nu vom mai reveni, probabil, în viitorul apropiat – în timpul vieții noastre sau poate chiar niciodată. Avalanșa istoriei născute în Ucraina nu se poate deplasa, de acum, decât în direcția descendentă a pantei – singurele necunoscute rămân locul unde se va opri și numărul de cadavre pe care îl va lăsa în urmă. Este timpul ca naivitatea care încă orbește occidentalii speriați de război să se spulbere. Trebuie să ne schimbăm atitudinea față de realitate, odată ce realitatea s-a schimbat. După impactul unui tsunami de proporțiile războiului ruso-ucrainean, nu îți poți relua, pur și simplu, viața de zi cu zi. Oricât ne-am minți că avem la îndemână, din interiorul blocului democratic, soluții pentru a controla haosul declanșat de Rusia (iluzii deșarte: credința că neutralitatea ar fi o cale de a rămâne în afara conflictului sau cea că negocierile cu o Rusie care nu a fost încă înfrântă în mod semnificativ ar putea aplana conflictul), realitatea ne contrazice. Noua doctrină de politică externă trâmbițată recent de Rusia confirmă, odată pentru totdeauna, ruptura definitivă de trecutul călduț. Occidentul este considerat o amenințare existențială: „SUA şi politica Occidentului în general sunt identificate ca principalii instigatori şi lideri ai liniei antiruse care vizează subminarea completă a Rusiei” (să ne aducem aminte că Rusia declara anterior că nu va utiliza arme nucleare decât în contextul unei amenințări „existențiale”[1])[2]. Rusia totalitară, Noua Rusie, nu va mai recunoaște de acum autoritatea Occidentului, superioritatea democrațiilor și a legilor internaționale create și întreținute de acestea, transformând în mod oficial opoziția ideologică într-o luptă continuă pentru supraviețuirea națiunii, pe care Kremlinul își dorește și consideră că este capabil, cu sprijinul partenerilor săi precum Coreea de Nord, China sau Iran, să o câștige: „măsurile antiruseşti luate de ţările neprietenoase vor fi contracarate în mod constant, cu severitate dacă va fi necesar[3], în timp ce „o atenţie prioritară[4] va fi acordată „eliminării vestigiilor dominaţiei SUA şi a altor state ostile în problemele mondiale[5]. Sună foarte mult a declarație de război… pardon, de „operațiune militară specială”.

Nu numai că lumea nu poate spera la pace fără o victorie a Ucrainei democratice împotriva Rusiei tiranice, însă trebuie să reflectăm (având, la nivel național, numeroase experiențe tragice legate de regimurile nedemocratice) dacă o pace dictată de Putin (care ar aduce statul său, la fel ca în perioada sovietică, la granițele României) reprezintă o pace în interiorul căreia suntem dispuși sau putem să ne ducem restul vieții. O pace dictată de un regim în care, de exemplu, săptămâna trecută, un copil în vârstă de 13 ani era plasat la o casă de copii pentru că realizase la școală un desen împotriva războiului, tatăl său fiind condamnat la doi ani de închisoare[6]. Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, sintetizează miza și implicațiile unei păci defecte: „În acest război, noi apărăm lumea democratică în ansamblul său. Nicio altă ţară nu vrea mai mult pacea decât Ucraina. Dar pacea cu orice preţ este o iluzie.[7] Pacea are, așadar, un preț: costul economic și riscurile politice și militare asociate susținerii Ucrainei împotriva Rusiei (prin sprijin financiar și livrarea de arme și muniție). Deocamdată, este un cost extraordinar de mic, pe care trebuie să îl acceptăm – va rămâne un cost extraordinar de mic indiferent de valoarea sa, cât timp nu va fi numărat direct în cadavre, așa cum este deja cel plătit de ucraineni.


[1] David Ljunggren, Mark Trevelyan, „Kremlin: Russia would only use nuclear weapons if its existence were threatened”, Reuters, 22.03.2022, https://www.reuters.com/world/europe/kremlin-russia-would-only-use-nuclear-weapons-if-its-existence-were-threatened-2022-03-22/, accesat în data de 02.04.2023.   

[2] Lilia Traci, „Occidentul, desemnat drept «amenințare existențială»  în noua doctrină de politică externă a Rusiei”, Agerpres, 28.03.2023, https://www.agerpres.ro/politica-externa/2023/03/31/occidentul-desemnat-drept-amenintare-existentiala-in-noua-doctrina-de-politica-externa-a-rusiei–1085496, accesat în data de 02.04.2023.  

[3] Ibidem.

[4] Lilia Traci, „Vladimir Putin vrea să elimine «dominația occidentalilor» în lume (presă)”, Agerpres, 31.03.2023, https://www.agerpres.ro/politica-externa/2023/03/31/vladimir-putin-vrea-sa-elimine-dominatia-occidentalilor-in-lume-presa–1085616, accesat în data de 02.04.2023.   

[5] Ibidem.

[6] Lilia Traci, „Un rus, separat de fiica sa de 13 ani pentru un desen anti-război, a fugit din arest înainte de condamnare”, Agerpres, 28.03.2023, https://www.agerpres.ro/politica-externa/2023/03/28/kievul-cere-ca-rusia-sa-se-retraga-din-fiecare-metru-patrat-al-ucrainei–1083420, accesat în data de 02.04.2023.

[7] Lilia Traci, „Kievul cere ca Rusia să se retragă din «fiecare metru pătrat»  al Ucrainei”, Agerpres, 28.03.2023, https://www.agerpres.ro/politica-externa/2023/03/28/un-rus-separat-de-fiica-sa-de-13-ani-pentru-un-desen-anti-razboi-a-fugit-din-arest-inainte-de-condamnare–1083375, accesat în data de 02.04.2023.