Anul 2024 a planat în permanență, amenințător, deasupra tuturor articolelor pe care le-am publicat pe site în ultimii doi ani, după ce declanșarea invaziei la scară largă a Ucrainei de către Rusia mi-a (ne-a) reamintit cu brutalitate incurabilitatea istoriei. Iată-ne acum, prinși în mijlocul procesiunii sale funeste. Este 2024. Ce va rămâne în urma sa? Ce va face anul 2024 cu noi? Până când voi reuși, în sfârșit, să imobilizez cu lanțuri de celuloză această colecție de eseuri, loteriile politice și militare ale anului 2024 vor fi început să își consemneze o parte dintre numerele necâștigătoare. Ca întotdeauna, o cortină de un fel sau altul va fi fost trasă în urmă – de această dată, probabil, o cortină de fum. În spatele ei vor rămâne, arzând indistinct, principii și iluzii de altă dată – pacea, stabilitatea, rațiunea. Nu numai trupurile umane sunt inflamabile, dar și umanitatea, civilizația, viitorul.
Importanța pe care momentul 2024 o poartă în textele la care m-am referit este, parțial, de natură simbolică. Am început acest ciclu de articole privind adânc în calendar, implorându-i înțelepciunea și citind în zațul anilor ’20 de-acum și de altă dată[1] – și îl voi încheia în același mod. Am enumerat deja mai multe evenimente care indică persistența degradării[2], acestea nefiind legate de un interval calendaristic specific – începuseră să își țeasă anterior tragediile și își vor extinde fracturile seismice de-a lungul plăcilor tectonice ale viitorului. Hazardul și dezastrul nu se lasă constrânse de hybrisul calendarului uman, de obsesia disciplinei psihogene a categoriilor. Însă, atunci când gongul ne va anunța că este timpul să părăsim ringul însângerat al anului 2024, vom fi lăsat în urmă o serie de momente hotărâtoare, precum cel mai complicat proces electoral din fabuloasa istorie a Uniunii Europene, care ar putea schimba fundamental menirea și viziunea acesteia sau chiar genera o implozie cu consecințe greu de imaginat[3]. Tot în 2024, Donald Trump are mari șanse, conform sondajelor, să revină la Casa Albă, cu consecințe ceva mai ușor de imaginat: facilitarea unei victorii a Rusiei lui Vladimir Putin în Ucraina, apusul epocii postbelice a dreptului internațional și democrației pacifiste[4], odată cu retragerea Statelor Unite din NATO[5] și transformarea colosului nord-american într-un regim autoritar[6] (laturi diferite ale unui scenariu neașteptat de plauzibil). Până la finalul anului, Ucraina ar putea pierde războiul[7] sau ar putea fi obligată de conjunctură să accepte o „pace” nedreaptă, îngropând astfel suveranitatea sa, viitorul Europei și Carta Organizației Națiunilor Unite sub pământul răscolit de bombele rusești. De altfel, Partidul Republican, transformat de câțiva ani într-un cult sinistru al lui Trump, depune deja eforturi considerabile pentru a împinge situația de pe câmpul de luptă către acest deznodământ macabru[8] (oferind astfel o mostră revelatoare celor sceptici că înfrângerea lui Joe Biden ar reprezenta un dezastru capital pentru civilizație). În ceea ce privește România, 2024 va aduce, așa cum am discutat deja pe larg[9], patru rânduri de alegeri, iar pericolul extremist rămâne unul real, dacă nu iminent, pentru fiecare dintre acestea. 2024 este, în general, un an electoral – jumătate din populația planetei va fi chemată la vot în 64 de state și Uniunea Europeană, un record istoric în această privință[10]. Ținând cont de contextul social-politic extrem de tensionat, această aliniere poate genera modificări structurale majore ale ordinii globale. Nu este nevoie să mergem mai departe de aceste câteva momente capitale enumerate mai sus: este clar că, la finalul anului curent, ele vor lăsa urme adânci, într-un fel sau altul (iar Donald Trump rămâne cel mai mare pericol pentru umanitate în anul 2024, un veritabil antihrist al democrației și progresului, desprins, paradoxal – sau poate deloc paradoxal –, din rândurile conservatorismului creștin[11]).
A existat o vreme în care, după ce am început să observ pentru prima dată semnele minore, dar incontestabile, ale îmbătrânirii, am încercat din răsputeri să le contracarez, să îmi cultiv credința în reversibilitatea lor, să depun toate eforturile posibile pentru a fi mereu cu un pas înaintea timpului. În cele din urmă, planul realității biologice a perforat toate zidurile construite pentru a apăra cetatea conștiinței mele îngâmfate și am început să îmi accept, cu o disperare de-acum domesticită, degradarea. Am încetat să mai plivesc extenuările, firele albe sau eșecurile și am început să cooperez, așternându-mi, cu calm, semnătura pe numeroasele demisii și resemnări impuse de recordurile de vârstă în continuă acumulare. La doi ani după începutul Invaziei, încep să manifest o toleranță similară față de maladiile agravante ale civilizației umane, acceptând faptul că nu există perspectiva unui tratament simplu și eficace. Privesc degradarea lumii în același fel în care privesc degradarea personală, cauzată de îmbătrânire – cu durere și furie, dar incapabil să intervin. Spirala nebuniei colective pare a fi o lege naturală. Deznodământul personal și cel al lumii sunt încărcate cu aceeași groază; la capătul lor se află moartea, respectiv frontul pustiitor care, în cele din urmă, ne va înghiți – deci tot moartea. În ambele cazuri, o teroare pasivă preia controlul; o teroare pasivă în exterior, chiar și atunci când rămâne puternic activă în interior, din cauza paraliziei determinate de realitate. Încrederea naivă în elasticitatea ordinii globale și în prevalența ultimă a rațiunii într-o lume post-iluministă a fost extirpată și înlocuită de observație și contemplare, de ascuțirea simțurilor și rafinarea percepției. Iată, îmbătrânesc – obiectivare treptată a sicriului. Iată, lumea se dezintegrează – obiectivare treptată a tranșeelor. Viziunile fataliste sunt confirmate de diverse surse obiective. De exemplu, mă raportez deseori la celebrul Ceas al Apocalipsei[12], care începând cu 1947 evaluează cât de aproape este civilizația noastră de prăbușire (sau, mai degrabă, de sinucidere). Momentul de față este considerat cel mai periculos din întreaga perioadă monitorizată – mult mai periculos decât, de exemplu, criza rachetelor din Cuba sau testarea primei bombe termonucleare. Mergând către surse ceva mai „legitime”, oficiali din Germania[13], Suedia[14] sau Danemarca[15] ne avertizează că extinderea agresiunii militare a Rusiei asupra statelor NATO reprezintă un pericol real, pentru care ar trebui să ne pregătim – cu alte cuvinte, declanșarea unui război mondial sau nuclear în următorii ani este plauzibilă. Acest avertisment este în continuare ignorat sau chiar luat în derâdere de mulți, însă nu trebuie să trecem cu vederea că: în primul rând, o asemenea atitudine destinsă în mod irațional avantajează puternic Rusia, care își dorește și are nevoie ca Vestul să rămână nepregătit pentru o conflagrație (deci propaganda lui Putin lucrează intens pentru a cultiva această stare de spirit) și, în al doilea rând, un scepticism similar a fost manifestat de populație și atunci când serviciile și liderii occidentali anunțau iminența invadării Ucrainei, predicții ce au fost confirmate. În general, ambianţa este una „foarte sumbră”[16] printre liderii Vestului, pe măsură ce sprijinul pentru Ucraina înregistrează blocaje care nu pare că mai pot fi depășite, armata rusă obține progrese tot mai multe pe front, sancțiunile economice împotriva Rusiei se dovedesc inutile, iar Vladimir Putin își consolidează pe zi ce trece puterea, după ce a lichidat brutal orice tentative de opoziție. La fel ca în Primul Război Mondial, la fel ca în al Doilea Război Mondial, poporul american nu pare să înțeleagă că, din cauza ezitării de a interveni cu hotărâre încă din stadiile incipiente ale conflictului, costurile umane, materiale și morale vor crește exponențial, nu numai pentru aliați, dar, în primul și în primul rând, chiar pentru Statele Unite[17]. Democrația se confruntă în anul 2024, pentru prima dată după 1945, cu un iminent pericol existențial – dintr-o simplă anxietate, acest fapt a devenit, după 24 februarie 2022, o realitate cu care trebuie să trăim zi de zi[18]. Există destui politicieni occidentali care nu numai că înțeleg amenințarea, dar sunt, totodată, dispuși și capabili să se ridice la înălțimea provocărilor. Donald Tusk, actualul prim-ministru al Poloniei și o figură politică emblematică a Europei, ne avertizează, cu onestitate, că „vremurile de calm fericit s-au terminat”, „trăim vremuri noi, într-o epocă de dinainte de război”, dar, în același timp, încearcă să ne trezească la realitatea integrală: „nu există niciun motiv obiectiv pentru a capitula în faţa răului”. Alegerea este una… incomod de simplă:
„Ori ne asumăm lupta pentru a ne apăra graniţele, teritoriul, principiile şi, în consecinţă, cetăţenii şi generaţiile viitoare, ori vom cădea. Nu există niciun motiv obiectiv pentru a capitula în faţa răului. Potenţialul economic, financiar, demografic, moral al Europei este mai mare decât potenţialul celor care ne atacă.
[…]
Nu putem trăi cu iluzii. Nimeni nu ne va lua locul în această luptă pentru siguranţa noastră şi pentru viitorul nostru. Noi înşine suntem cei mai buni garanţi ai siguranţei noastre şi ai unităţii noastre. După cum bine ştiţi, singura persoană pe care te poţi baza eşti tu însuţi.”[19]
În cel mai recent Discurs privind Starea Uniunii, susținut în mod magistral în fața Congresului, președintele Joe Biden ne reamintește și el similitudinile dintre momentul actual și evenimentele premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial (“Hitler mărșăluia prin Europa, iar SUA nu se hotărau dacă trebuie sau nu să se amestece”[20]), subliniind adevărata miză a conflictului din Ucraina: “dacă cineva din această încăpere își imaginează că Putin se va opri în Ucraina, îl asigur că nu se va opri!”[21]. Nici Emmanuel Macron nu evită concluziile evidente, oricât de dure ar fi acestea: „dacă lăsăm Ucraina în pace, dacă lăsăm Ucraina să piardă acest război, atunci Rusia va amenința cu siguranță Moldova, România și Polonia”, „dacă Rusia câștigă acest război, credibilitatea Europei va fi redusă la zero” și „nu vom mai avea nicio securitate”[22]. Macron este unul dintre extrem de puținii lideri occidentali care susțin trimiterea de trupe în Ucraina (și președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda, și-a exprimat o opinie favorabilă în acest sens), în ciuda reacției negative a majorității aliaților NATO și a opiniei publice. Dacă în primele zile ale invaziei, o asemenea propunere m-ar fi revoltat peste măsură, astăzi, și eu încep să conștientizez că nu este exclus ca aceasta să fie singura șansă de a ne salva libertatea – un risc pe care va trebui să ni-l asumăm, cu toate consecințele asociate. Este bine că Macron a avut curajul să aducă în fața lumii subiectul, o pilulă amară cu al cărei gust trebuie să ne deprindem.
Este la modă să denigrezi clasa politică. Din păcate, am deseori impresia că, de fapt, cetățenii occidentali sunt cei incapabili să se ridice la înălțimea provocărilor. Erorile pe care aceștia le comit tot mai des în fața buletinelor de vot capătă proporții catastrofale. „Dacă aş fi deştept, aş pleca acasă acum”[23], spunea Joe Biden în același discurs menționat mai sus, dând glas, poate, unei senzații similare. Majoritatea cetățenilor vestici au simțul pericolului extrem de atrofiat din cauza (datorită?) protecției îndelungate oferite de mediul de securitate stabil din epoca postbelică, o consecință directă a existenței Uniunii Europene și a NATO. Vorbele lui Tusk, Biden sau Macron reprezintă exact tipul de discurs curățat de menajamente și tratamente paliative de factură populistă pe care occidentalii trebuie să îl audă, în mod repetat, agresiv, obsesiv – un discurs care să afirme în mod direct opțiunile dure pe care le avem, obiectiv, în față: fie luptăm pentru valorile democratice, fie acestea se vor prăbuși sub presiunea tiraniilor expansioniste. Deplasându-ne către coordonatele geografice locale, am găsit într-o lucrare a lui Mihai T. Oroveanu, extrem de critică față de Constituția din anul 1991, următorul paragraf:
„Noțiunea de înfăptuire a dreptății este înrădăcinată în conștiința poporului român. Din studiul istoriei poporului român rezultă că ideea de înfăptuire a dreptății este înrădăcinată în conștiința sa. Poporul nostru utilizează cuvântul de «dreptate» în înțelesul de «echitate». El nu judecă legea și principiile sale abstracte, ci fiecare caz concret, fiecare soluție concretă și îi aplică atributul de «drept» sau de «nedrept».
[…]
În concepția poporului român, dreptatea este superioară legii. De aceea, în istoria lor, românii au făcut mari sacrificii pentru a obține dreptate. Ei fac distincție între dreptate și legalitate care înseamnă respectarea legii.”[24]
Menit să evidențieze o pretinsă legătură privilegiată între poporul român și ideea de dreptate (o teză, desigur, fantezistă și infirmată de istorie), textul a avut, pentru mine, un efect foarte diferit, consolidându-mi opinia că marile probleme sistematice sunt prezente, mai degrabă, la nivelul cetățenilor și al opiniei publice. Nu contest faptul că, în unele circumstanțe, capacitatea generalizată de a distinge între litera legii și dreptate ar contribui la evitarea unor masacre planificate de regimurile dictatoriale (sau chiar la instalarea și perpetuarea unor asemenea regimuri). Însă aceste cazuri rămân, deocamdată, excepționale, iar o asemenea concepție arhaică, atunci când este ridicată la rang de principiu general și aplicată constant în viața de zi cu zi, devine mult mai periculoasă, cred eu, decât reversul ei. Disprețul față de lege și „principiile sale abstracte”, favorizarea unei dreptăți subiective, personale și conjuncturale, în dauna legii generale, impersonale și obiective – acestea sunt convingeri incompatibile cu un sistem democratic, de care mentalul colectiv va trebui să se debaraseze. Atenție: eu nu cred că psihoza Rusiei este, în primul rând, o consecință a aplicării fără discernământ de către cetățenii ruși a legilor criminale scornite de regimul Putin. Mai degrabă, asemenea legi criminale reprezintă tocmai o contestare a legislației internaționale și afirmarea superiorității unei „dreptăți” subiective, definite local. Manifestul sinistru pentru militarizarea totală a Rusiei, publicat recent de ideologul fascist al lui Putin, Aleksandr Dughin[25], transmite lumii că Rusia are o opinie diferită asupra dreptății față de restul lumii, pe care a decis să o aplice unilateral, prin forță – Rusia are o relație privilegiată cu ideea dreptății. Totodată, acest manifest transmite lumii, negru pe alb, exact ceea ce încercau să ne avertizeze și Tusk, Biden sau Macron: libertatea, democrația, umanismul, civilizația nu pot conviețui cu doctrina expansionistă a Noii Rusii fasciste. Viziunile delirante ale lui Dughin demonstrează adevăratele dimensiuni monstruoase ale Răului dospit în măruntaiele putrede ale Rusiei postsovietice.
Mi-e teamă că, odată trecuți dincolo de cortina de fum a anului 2024, care va învălui toate speranțele de altă dată, nu vom mai putea decât să îngânăm, apatic și bradicardic, câteva cuvinte smulse fără consimțământ din „Anii” lui Annie Ernaux: „nicio întrebare referitoare la lucrurile din trecut nu are vreun sens”[26].
[1] Alexandru Zamfir, „Antum, postum”, alexandruzamfir.ro, 11.03.2022, https://alexandruzamfir.ro/antum-postum/, accesat în data de 15.03.2024.
[2] Alexandru Zamfir, „Deocamdată, degradarea continuă”, alexandruzamfir.ro, 27.12.2023, https://alexandruzamfir.ro/deocamdata-degradarea-continua/, accesat în data de 15.03.2024.
[3] Eddy Wax, „This time, the far-right threat is real”, Politico, 06.02.2024, https://www.politico.eu/article/brussels-braces-for-far-right-wave-as-eu-election-looms/, accesat în data de 15.03.2024.
[4] Kate Sullivan „Trump says he would encourage Russia to ‘do whatever the hell they want’ to any NATO country that doesn’t pay enough”, CNN, 11.02.2024, https://edition.cnn.com/2024/02/10/politics/trump-russia-nato/index.html, accesat în data de 15.03.2024.
[5] Jim Sciutto, „Trump will pull US out of NATO if he wins election, ex-adviser warns”, CNN, 12.02.2024, https://edition.cnn.com/2024/02/12/politics/us-out-nato-second-trump-term-former-senior-adviser/index.html, accesat în data de 15.03.2024.
[6] Raul Nețoiu, „Abolirea Constituției, alianțe cu dictatori și răzbunări personale: Ce a amenințat Trump că va face dacă va reveni la Casa Albă (CNN)”, Digi 24, 08.03.2024, https://www.digi24.ro/stiri/externe/sua/abolirea-constitutiei-aliante-cu-dictatori-si-razbunari-personale-ce-a-amenintat-trump-ca-va-face-daca-va-reveni-la-casa-alba-cnn-2714787, accesat în data de 15.03.2024.
[7] Max Hunder, „Ukraine outnumbered, outgunned, ground down by relentless Russia”, Reuters, 21.02.2024, https://www.reuters.com/world/europe/ukraine-outnumbered-outgunned-ground-down-by-relentless-russia-2024-02-21/, accesat în data de 15.03.2024.
[8] Georgiana Marina, „Republicanii au blocat proiectul de finanțare care includea ajutor masiv pentru Ucraina și Israel, în ciuda apelului lui Biden”, Digi 24, 07.12.2023, https://www.digi24.ro/stiri/externe/republicanii-au-blocat-proiectul-de-finantare-care-includea-ajutor-masiv-pentru-ucraina-si-israel-in-ciuda-apelului-lui-biden-2606347, accesat în data de 15.03.2024.
[9] Alexandru Zamfir, „2024 (I)”, alexandruzamfir.ro, 19.03.2023, https://alexandruzamfir.ro/2024-partea-i/, accesat în data de 15.03.2024.
[10] Koh Ewe, „The Ultimate Election Year: All the Elections Around the World in 2024”, Time, 28.12.2023, https://time.com/6550920/world-elections-2024/, accesat în data de 15.03.2024.
[11] Andrea Ucini, „Donald Trump poses the biggest danger to the world in 2024”, The Economist, 16.11.2023, https://www.economist.com/leaders/2023/11/16/donald-trump-poses-the-biggest-danger-to-the-world-in-2024, accesat în data de 15.03.2024.
[12] Bulletin of the Atomic Scientists, Doomsday Clock, https://thebulletin.org/doomsday-clock/, accesat în data de 15.03.2024.
[13] Nicolas Camut, „Putin could attack NATO in ‘5 to 8 years,’ German defense minister warns”, Politico, 19.01.2024, https://www.politico.eu/article/vladimir-putin-russia-germany-boris-pistorius-nato/, accesat în data de 15.03.2024.
[14] Louise Nordstrom, „Sweden’s call for population to prepare for war sparks panic and criticism”, France 24, https://www.france24.com/en/europe/20240118-sweden-s-call-for-population-to-prepare-for-war-sparks-panic-and-criticism, accesat în data de 15.03.2024.
[15] „Ministrul danez al apărării: Rusia ar putea ataca NATO în 3-5 ani / Capacitatea țării de a produce echipamente militare a crescut enorm”, G4Media, 09.02.2024, https://www.g4media.ro/ministrul-danez-al-apararii-rusia-ar-putea-ataca-nato-in-3-5-ani-capacitatea-tarii-de-a-produce-echipamente-militare-a-crescut-enorm.html, accesat în data de 15.03.2023.
[16] Sorin Popescu, „AFP: Conferinţa de Securitate de la Munchen s-a desfăşurat într-o atmosferă sumbră, în contextul confruntării cu Putin”, Agerpres, 19.02.2024, https://www.agerpres.ro/politica-externa/2024/02/19/afp-conferinta-de-securitate-de-la-munchen-s-a-desfasurat-intr-o-atmosfera-sumbra-in-contextul-confruntarii-cu-putin–1251339, accesat în data de 15.03.2024.
[17] Nataliya Bugayova, „The High Price of Losing Ukraine: Part 2 — The Military Threat and Beyond”, Institute for the Study of War, 22.12.2023, https://www.understandingwar.org/backgrounder/high-price-losing-ukraine-part-2-%E2%80%94-military-threat-and-beyond, accesat în data de 15.03.2024.
[18] Nicholas Vinocur, „Democracy is in peril in the world’s bonanza year of elections”, Politico, 01.01.2024, https://www.politico.eu/article/democracy-2023-elections-united-states-europe-united-kingdom-russia-taiwan-donald-trump/, accesat în data de 15.03.2024.
[19] Ionuț Mareș, „Donald Tusk: Vremurile de calm fericit s-au terminat; nu trebuie să capitulăm în faţa răului”, Agerpres, 07.03.2024, https://www.agerpres.ro/politica/2024/03/07/congres-ppe-donald-tusk-vremurile-de-calm-fericit-s-au-terminat-nu-trebuie-sa-capitulam-in-fata-raului–1260835, accesat în data de 15.03.2024.
[20] „Joe Biden a comparat momentul istoric actual cu cel din 1941, «în care Hitler mărșăluia prin Europa, iar SUA nu se hotărau dacă trebuie sau nu să se amestece». În discursul privind Starea Uniunii el i-a confruntat pe republicani și pe Donald Trump cu o vitalitate neobișnuită.”, Biziday, 08.03.2024, https://www.biziday.ro/278007-2/, accesat în data de 15.03.2024.
[21] Ibidem.
[22] Ionuț Baias, „Macron: Dacă Rusia va câștiga în Ucraina va amenința România și Moldova”, HotNews, 15.03.2024, https://www.hotnews.ro/stiri-international-26975960-macron-daca-rusia-castiga-ucraina-ameninsa-romania-moldova.htm, accesat în data de 15.03.2024.
[23] D. Popa, „Joe Biden – discursul despre Starea Uniunii: «Mesajul meu pentru Putin: Nu ne vom închina, nu vom pleca!» / Dacă cineva din această cameră crede că Putin se va opri în Ucraina, vă asigur că nu o va face”, HotNews, 08.03.2024, https://www.hotnews.ro/stiri-international-26957921-video-joe-biden-discursul-despre-starea-uniunii-mesajul-meu-pentru-putin-nu-vom-pleca-nu-vom-pleca-nu-sunt-soldati-americani-razboi-ucraina-sunt-hotarat-ramana-asa.htm, accesat în data de 15.03.2024.
[24] Mihai T. Oroveanu, Constituția României din 1991 și istoria dreptului public românesc, Editura Cerma, București, p. 71.
[25] Iulian Chifu, „Proiectul Putin: militarizarea Rusiei și războiul total contra Occidentului Colectiv”, Adevărul, 15.03.2024, https://adevarul.ro/blogurile-adevarul/proiectul-putin-militarizarea-rusiei-si-razboiul-2347244.html, accesat în data de 15.03.2024.
[26] Annie Ernaux, Anii, Editura Pandora, București, 2023, p. 174.