Bântui, deja, de cinci ani prin lumea de apoi a scriitorilor impersonali aflați încă în viață. Mă ascund în cea mai mare parte a timpului în tranșeele sigure ale anonimatului extrem – rareori mă încumet să ies în teren deschis, să mă expun razei de acțiune a opiniilor, a pistoalelor-mitralieră. Atunci, traversez frontul în grabă, împleticindu-mă, în timp ce azvârl în jur, cu disperare, exemplare dintr-o nouă carte. (Încă o carte! Încă o carte!) Sunt eliberate, de-acum, de influența mea tiranică și nefastă – le las să se descurce pe cont propriu. (Până la urmă, obiectele inanimate cunosc calea cea mai directă către menirea lor terminală, acceptând totul cu stoicism și necunoscând tentația opoziției inutile. Le va fi mai bine fără mine.) După ce ajung din nou la adăpostul relativ al tranșeelor și îmi recapăt suflul, realizez că nu am auzit, de fapt, niciun foc de armă în urma mea – nimeni nu trage, câmpul de luptă este complet gol. (Încă o carte! Încă o carte! Măcar câteva salve de tun!) Rămâne de văzut dacă eu sunt o fantomă în lumea celorlalți sau ceilalți sunt fantome în a mea lume – o întrebare la care știu că nu voi avea niciodată un răspuns demn de luat în considerare (vai, cât de socratic!). Cert este că amenințarea războiului pendulează lent, cu ubicuitate, peste materie și spirit, chiar și în absența combatanților. Simțim, visceral, că războiul râvnește la aminoacizii noștri – înțelegem că există prea multe motive pentru care lumea ne-ar putea declara război, la fel cum știm să ne tragem înapoi, instinctiv, din calea șerpilor, a înălțimilor, a durerii. Nu am, așadar, de ce să ies din protecția tranșeelor. Chiar și intersectarea a două priviri umane reprezintă un casus belli suficient. Vreau doar să scriu în pace – în tranșee, în beciuri, în morminte. (Război, astăzi. Metafora și realitatea sunt, ca de obicei, unite de crepusculul ce estompează diferențele lor periferice. Privim războiul desfășurându-se deasupra teritoriilor așa cum privim hărțile radar realizate pe baza informațiilor din satelit, care ne arată, în timp real, unde se înregistrează precipitații. Încercăm să anticipăm direcția în care se vor deplasa frontul atmosferic și frontul. Poate că nu vom fi trăzniți?)
Acești cinci ani petrecuți în purgatoriul eternizat al amatorismului literar nu mi-au oferit niciun crâmpei de înțelepciune pe care să simt nevoia a îl împărtăși. La fel ca în biroul vamal din aeroport, mă încadrez pe culoarul „nimic de declarat” și merg mai departe, văzându-mi de ale mele. Cărțile sunt sortilegii.
*
Prima mea experiență în câmpul muncii, veșnic aurifer și doldora de bijuterii, așa cum ideologi comuniști și capitaliști ne promit, la unison, într-un cor angelic al abundenței edenice, a fost să împart mașinilor oprite la semafor fluturași ce prezentau variante atractive de vacanțe, oferite de mărinimia unei agenții de turism. Iată lumea văzută prin filtrul purificator al gazelor de eșapament, care potențează aerul curat al vacanțelor. Sunt recunoscător pentru acest tip de experiențe (incursiuni controlate și sigure în brutalitatea socio-economică) prin care m-am strecurat într-o tinerețe fragedă, deoarece ele m-au ajutat să cultiv un cinism foarte bine-crescut. Totodată, înțeleg acum: să publici cărți și să împărți fluturași străinilor, la semafor, sunt activități identice.
Altcândva – fugit de la școală, sunt în subsolul unui restaurant, ajutând un muncitor în salopetă să facă ordine. Ridic o mașină de tocat carne, dar o înclin prea mult și sunt acoperit în grăsimea regurgitată de instrumentul care a văzut mai multe păcate decât însuși Satan. Colegul îmi spune că acest gen de muncă nu este de mine și mai bine mi-aș vedea mai departe de studii. Îl sfidez și continui să trudesc ani buni prin subsolurile societății, arătând semne obscene înspre opresiunea simulacrului educațional. Apoi mă sfidez pe mine însumi și accept, în cele din urmă, să fiu domesticit. Iată-mă, Petre, am publicat cărți! Am ajuns cineva!
Altcândva – am fost pentru o scurtă vreme vânzător ambulant de ziare în mijloacele de transport în comun. După câteva ore, lehamitea (când faci parte din clasa de mijloc și este destul de simplu să îți asiguri nevoile primare, îți permiți să servești deseori porții generoase de lehamite, spre deosebire de cei din păturile inferioare ale societății, care nu au acest privilegiu) mă determina să arunc toate ziarele pe care nu reușisem încă să le vând și să le plătesc din propriul buzunar. Da, am fost un veritabil mecena al gazetăriei românești!
Revenind în prezent, un magazin on-line care comercializează și cărțile mele își încordează algoritmii bine făcuți și îmi sondează inconștientul (marketingul: colonoscopie sufletească). Rezultatul: îmi trimite un email prin care mă asigură că a găsit exact produsele cele mai potrivite pentru mine. Recomandarea? Să îmi cumpăr propriile cărți. Din nou, inteligența artificială se dovedește superioară (fără a fi deloc ironic). Realizez că acesta este, practic, actul suprem al revoltei față de anomaliile filosofiei vândute pe rafturile capitalismului – un act de rebeliune, dar și de resemnare, încărcat totodată de subtil și abstract. Să îți cumperi propria carte, să verși pe gât, până la capăt, cupa absurdului. Cândva îndesam ziarele în coșul de gunoi, regulamentar, după ce le plăteam, pentru a îmi câștiga dreptul la liniște pentru restul zilei. Așa cum m-a sfătuit și Algoritmul, cred că este momentul să procedez la fel și în privința cărților mele.
*
Să scrii exact ceea ce îți propui, respingând, ignorând sau ocolind toate constrângerile imaginabile, fie ele interioare sau exterioare, nu reprezintă un act de curaj într-o societate liberă. Chiar dacă, ulterior, când plăcile tectonice ale nebuniei colective își vor găsi, încă o dată, drumul către suprafață, textele tale altădată inocente s-ar putea transforma într-o involuntară scrisoare de rămas bun, deodată antedatată. Cât eroism: să devii martir sau disident întâmplător, fără să fi dorit sau să îți fi propus vreodată acest lucru!
*
Modulul de optimizare pentru motoarele de căutare al site-ului meu mă sfătuiește, la finalul unui articol:
„Distribuție subtitluri: nu folosești niciun subtitlu, cu toate că textul este destul de lung. Încearcă să adaugi câteva subtitluri.”
Nu!
„Lungime paragraf: 5 paragrafe sunt mai mari decât maximul recomandat de 150 de cuvinte. Scurtează paragrafele!”
Nu!
„Lungime propoziții: 66.7% dintre propoziții conțin mai mult de 20 cuvinte, este mai mult decât maximul recomandat de 25%. Încearcă să le scurtezi.”
Nu!
Nu! Nu! Nu! Nu!
*
Asistentul virtual la care apelez uneori, atunci când sufăr de cazuri acute de întrebări abisale privind munca sudorifică depusă pe șantierul textelor mele, îmi oferă un răspuns de a cărui corectitudine nu sunt foarte convins. Încercând să îl stimulez să mai verifice o dată soluția oferită, îi adresez următoarea întrebare: „Sigur?” Răspunsul primit începe astfel: „Sigur? Întrebare excelentă.” Să luăm aminte la acest entuziasm față de scepticism pe care îl manifestă inteligența artificială. „Reţelele sociale sunt în topul surselor de informare ale tinerilor cu privire la evenimente de interes pentru societate, petrecute în România”[1]. Tinerilor români, sigur? „Sigur? Întrebare excelentă.” „Între 5 și 28 august, Mercur, planeta comunicării, traversează zodiile Fecioară și Leu în mișcare retrogradă. Mercur este asociat cu comunicarea, gândirea, observația și transferul de informații. Când Mercur este în mișcare directă, mintea este alertă. În mișcare retrogradă, astrul comunicării continuă să funcționeze, însă atenția va fi îndreptată spre interior și spre rezolvarea unor chestiuni peste care am trecut în grabă, din lipsă de timp.”[2] Jurnaliștilor, sigur? „Sigur? Întrebare excelentă.”
*
Cel mai lung cuvânt pe care l-am spus vreodată este „nu”. Acesta este titlul pe care l-am ales, unilateral, pentru textul de față, ca un martir și disident ce sunt. Poți face orice dorești cu el.
Iată-mă, cât de liber sunt. Martiriu involuntar, așteaptă-mă, vin!
Nu! Nu! Nu! Nu!
[1] A, AS, „«Tinerii Votează» – iniţiativă lansată la Bucureşti; Studiu: Tinerii, indecişi şi puţin interesaţi de politică, Agerpres, 03.04.2024, https://www.agerpres.ro/politica/2024/04/03/tinerii-voteaza-initiativa-lansata-la-bucuresti-studiu-tinerii-indecisi-si-putin-interesati-de-politica-galerie-foto–1275293, accesat în data de 31.08.2024.
[2] Laura Ianculescu, „Mercur retrograd din 5 august 2024. Ghid cu recomandări și previziuni pentru toate zodiile în luna august”, Știrile PRO TV, 05.08.2024, https://stirileprotv.ro/divers/mercur-retrograd-din-5-august-2024-ghid-cu-recomandari-si-previziuni-pentru-toate-zodiile-in-luna-august.html, accesat în data de 31.08.2024.