Partea a IV-a – AUR (1)
Partea I – Despre discursul politic alarmist din România postdecembristă
Partea a II-a – Momente reale de cumpănă în democrația românească postdecembristă
Partea a III-a – 2024: premise
IV.a. De ce reprezintă AUR o amenințare extremă?
În partea a treia am trecut în revistă factorii care ar putea facilita obținerea unui succes electoral de către AUR în anul 2024; acum, voi argumenta ipoteza că partidul respectiv reprezintă un pericol extrem pentru România democratică – din păcate, este nevoie să li se reamintească acest lucru inclusiv susținătorilor democrației, mulți dintre ei fiind deja desensibilizați de frecventele puseuri alarmiste postdecembriste. După cum spuneam, este suficient să abordăm doar trei direcții pentru a demonstra toxicitatea AUR: enumerarea unor acte de violență comise de membri și simpatizanți, analiza implicațiilor negative inevitabile pe care ideologia și măsurile partidului le vor avea asupra politicii externe a României și, mai ales, parcurgerea programului politic al formațiunii.
IV.a.1) Violența
Asupra primului punct nu voi zăbovi foarte mult, deoarece există suficiente resurse on-line care prezintă acțiunile intempestive și huliganice întreprinse de liderul și membrii partidului odată cu accederea în parlament – de exemplu, un punct de plecare poate fi lista realizată de G4Media[1]. Deși ridiculizate sau banalizate deseori în spațiul discuțiilor publice, acțiunile violente ale celor de la AUR sunt fără precedent în istoria democratică postdecembristă a României, cu excepția episoadelor sporadice produse la începutul anilor ’90, în fazele incipiente ale tranziției (de exemplu: mineriadele din 1990-1991, replici ale seismului Revoluției, sau altercația dintre Corneliu Vadim Tudor, încarnarea chintesenței extremismului românesc, și deputatul FSN Aristide Dragomir[2]). Ele denotă o criză a democrației românești: pentru simplul fapt că astfel de manifestări au reușit să își facă loc, din nou, în peisajul politic, pentru că nu li se acordă o atenție suficientă de către opinia publică, pentru că autoritățile responsabile s-au dovedit, în repetate rânduri, incapabile să își îndeplinească atribuțiile fundamentale de a proteja instituțiile statului român, prin care se exercită puterea, în fața unor asemenea acțiuni subversive. Există cauze multiple și diverse pentru această pasivitate: (din nou) discursul alarmist îndelungat, propaganda rusă și performanța guvernamentală scăzută, care au determinat un segment considerabil al populației să considere că parlamentul și guvernul sunt înțesate de trădători de țară care „merită” să fie tratați astfel, asocierea pe care mulți o fac între implicarea civică, proteste și violență (lupta pentru schimbare, în sens propriu), coroborată cu normalizarea furiei populare[3], interesul publicului pentru figurile caricaturale și politica de scandal, de tip tabloid, exploatat comercial de presă și propagandistic de partide ș.a.m.d. Acțiunile AUR, dincolo de aura de ridicol și burlesc cu care sunt înconjurate, trimit fiori pe șira spinării, aducând deseori aminte de manifestările legionarilor și prefigurând vărsări de sânge. În ciuda încercărilor lui George Simion de a se delimita de eticheta legionarismului, copreședintele AUR, Claudiu Târziu, reprezintă o dovadă vie (dacă mai era nevoie de una, dincolo de specificul discursului și al manifestărilor partidului) a acestor afinități – să ne amintim de amenințarea sinistră formulată de acesta în plenul Camerei Deputaților („Dacă eram legionar, știți cum procedam, da? Așa, doar cu cuvintele”[4]) sau de interacțiunile acestuia cu liderul Mișcării Legionare, Șerban Suru[5]. Derapajele agresive ale AUR sunt numeroase: „vizitele” efectuate de George Simion la locuințele private ale unor politicieni, dublate de instigarea la manifestări populare ad-hoc[6], agresiunea lui George Simion împotriva ministrului Virgil Popescu, în timp ce acesta vorbea la tribuna parlamentului[7], pătrunderea ilegală a membrilor AUR în primăria Timișoarei[8], încercările lui George Simion de a deturna o conferință de presă organizată de Ministrul Energiei[9] sau de a intra în sediul PSD[10], inițiativa de a alcătui o listă a organelor de presă „false și toxice”[11] și, mai presus de toate, coordonarea manifestației de protest împotriva certificatului verde din decembrie 2021, în cadrul căreia simpatizanții AUR au forțat intrarea în Parlamentul României (după modelul insurecției instigate de Donald Trump în SUA, cu numai câteva luni în urmă) și au vandalizat o mașină aparținând Ambasadei Statelor Unite al Americii în România.[12] Prin aceste acțiuni, AUR contestă autoritatea statului de drept și a organelor sale legitime, încurajându-și susținătorii să adopte un comportament similar, intimidându-și adversarii politici prin agresiune verbală și fizică și încercând să genereze instabilitate politică și socială pentru a își înlesni accesul la putere – metode caracteristice partidelor extremiste veritabile. Toate aceste acțiuni reprobabile sunt puse în practică în timp ce, așa cum menționam mai devreme, partidul încearcă să nu genereze prea multă anxietate în rândul electoratului mai apropiat de centru și să revendice o legitimitate democratică bazată pe pretinsa respectare a legilor jocului pluripartidist (polul „suveranist”). Ce se va întâmpla cu oponenții AUR odată ce nu va mai fi necesară continuarea acestei piese de teatru democratic și toate cărțile vor fi date pe față?
IV.a.2) Implicațiile asupra politicii externe
Prima grijă atunci când un partid de natură fascistă reușește să pătrundă în Parlamentul României este, desigur, legată de implicațiile directe ale unei asemenea doctrine asupra vieții cetățenilor români care își doresc să trăiască în libertate, democrație și secularism, într-un regim care să respecte legile și convențiile internaționale și drepturile omului. Bunăstarea fizică și morală a tuturor inamicilor totalitarismului este direct amenințată de triumful electoral (fie el real sau falsificat) înregistrat de un partid extremist – ba chiar și supraviețuirea lor. La scară istorică și la nivel național, un asemenea proces este însă, deseori, reversibil – chiar și patru decenii de comunism brutal, primitiv și autarhic au putut fi demontate și înlocuite, treptat, de un sistem democratic, pluripartidist, prooccidental, cu sprijinul masiv oferit de partenerii externi. Deși compatrioții asasinați de sistemele politice teroriste urmează o traiectorie cu sens unic, statul român și-ar putea reveni dintr-un coșmar legionar. Însă implicațiile pe care o asemenea evoluție a României le-ar avea în plan politic extern, în condițiile actuale, s-ar propaga pe termen foarte lung, devenind catalizatorii unor procese ireversibile. Am discutat deja despre discursul pretins proeuropean al AUR, care nu și-ar dori o ieșire a României din Uniunea Europeană, ci doar o restructurare a acesteia, conform unor cerințe similare celor emise de Ungaria sau Polonia, state deja deturnate de lideri și partide cu convingeri populiste, conservatoare, extremiste. Am văzut că o asemenea atitudine echivocă permite AUR să se adreseze unui electorat mai larg și să aibă șansa de a beneficia în continuare, după o eventuală victorie în alegeri, de atrăgătoarele fonduri europene. Cu toate acestea, partidul oferă, indiscutabil, o platformă puternică în jurul căreia convingerile eurosceptice radicale încep să se agrege și consolideze:
„Potrivit unui raport de monitorizare a atitudinilor național-populiste din online-ul românesc realizat de Centrul pentru Promovarea Participării și Democrației din cadrul SNSPA (CPD), în topul paginilor de Facebook pe care apare sintagma Roexit se regăsesc atât pagina oficială a lui George Simion, cât și pagina oficială a partidului. Momentan, doar în comentarii.
În același top se regăsesc paginile lui Mihai Lasca și Diana Șoșoacă – ambii foști membri AUR și intrați în Parlament pe listele partidului.”[13]
În același timp, George Simion invocă un drept la opinie răstălmăcit și prost interpretat pentru a justifica toleranța față de acest tip de viziuni deficitare, anticipând o mai mare deschidere de natură legislativă și instituțională față de euroscepticism: „N-au voie să aibă opinii? În caz că nu știți, e o temă cu care românii sunt de acord sau sunt împotrivă. Și o parte din români sunt pentru această temă, pentru Roexit.”[14] La urma urmei, Simion crede că aceștia sunt perfect îndreptățiți să adopte o poziție contrară principiilor europene: „Toți sunt dezamăgiți de anumite atitudini ale birocrației de la Bruxelles”[15]. Orice persoană care crede că AUR nu va profita de prima ocazie potrivită pentru a da frâu liber înverșunării antioccidentale dă dovadă de o profundă naivitate. Deși susținerea populară directă a unui „ROEXIT” este încă (neașteptat) de scăzută[16], există numeroase convingeri adiacente care ar putea fi destul de ușor speculate pentru a crește popularitatea unei asemenea decizii radicale, precum faptul că 68,4% dintre români consideră că statul nostru trebuie să își apere interesele, chiar dacă acestea sunt în dezacord cu regulile Uniunii Europene și am risca să ne pierdem poziția de stat membru[17], sau opinia că economia românească este controlată de companii străine în folosul altor țări, împărtășită de 75% dintre români[18] (o resuscitare a mitului comunist privind amenințarea „imperialismului” occidental la adresa suveranității naționale). Există premisele sociale, demografice, ideologice și politice ca un „ROEXIT” să capete tracțiune, în condițiile unei campanii suficient de puternice și inteligent proiectate – iar populiștii de la AUR, din postura unui partid aflat la guvernare și/sau într-o coaliție parlamentară majoritară, vor avea toate pârghiile și resursele în acest sens. Am văzut, în 2018, cât de ușor este, invocând preocupările democratice („inițiativă cetățenească”), să organizezi un referendum prin care să încerci validarea unor principii sau acțiuni profund antidemocratice, contrare viziunilor umaniste care constitutie coloana vertebrală a Occidentului modern și au generat decenii de cooperare, pace și prosperitate pe continentul nostru. Am văzut, de asemenea, în Marea Britanie a anului 2016, cât de ușor este ca, printr-un astfel de referendum, o populație ațâțată și manipulată de politicieni eurosceptici cu interese obscure să răspundă impulsiv și, în câteva ore, să imprime statului o direcție pe care toate regretele ulterioare nu vor mai putea să o inverseze, cu consecințe majore, întinse de-a lungul anilor, deceniilor, poate secolelor… Într-un alt exemplu elocvent, care se leagă și de punctul anterior, al violenței, să citim următorul text distribuit pe Facebook de Mihai Ioan Lască, care a ajuns în Camera Deputaților pe listele AUR, fiind exclus ulterior din partid deoarece ar fi ascuns faptul că era… urmărit penal pentru constituire a unui grup infracțional și condamnat penal pentru vătămare corporală…
„Ne aflăm într-un moment CRUCIAL în care suntem constrânși să ne cedăm DEFINITIV SUVERANITATEA ȘI LIBERTATEA pentru a rămâne subordonați ai UE sau putem opta pentru IEȘIREA și ELIBERAREA din jugul sclaviei impus de Uniunea Europeană, DISTRUGĂTOAREA de identități naționale! Eu militez pentru ROEXIT și pentru LIBERTATE!”[19]
Nu știu câți dintre cititorii acestor rânduri au fost afectați de „jugul sclaviei impuse de Uniunea Europeană” – clar este că Mihai Ioan Lască vrea să ne salveze de această sclavie, la fel cum Vladimir Putin și-a trimis măcelarii și tancurile pentru a îi salva pe bieții ucraineni de liderii lor naziști, deși nimeni nu se confruntă, în realitate, cu astfel de probleme în țara vecină. Acesta este specificul borfașilor și al huliganilor politici: vor să ne salveze de plăsmuiri absurde, care nu există decât dacă renunți la uzul rațiunii, lovindu-ne cu pumnul; acesta este specificul psihopaților dedicați unei dogme: vor să ne salveze de noi înșine, subjugându-ne, ucigându-ne. Același Lască este adeptul unei game largi de teorii ale conspirației, de la „chemtrails” până la credința că vaccinurile ucid, iar COVID-19 nu există… La fel ca în cazul ideilor care gravitau în jurul Coaliției pentru Familie, toate drumurile duc, în cele din urmă, la Moscova – adevăratul prieten al României, conform aceluiași Lască: „În ultimii ani, eu nu am văzut ca să ne fi făcut Rusia vreun rău, în comparație cu Occidentul”[20]. De asemenea, deputatul ne oferă o lecție de relații internaționale, considerând că reprezentanții Rusiei și ai Ucrainei trebuie „să-și rezolve problemele între ei”[21], fără a fi cazul ca România să adopte vreo poziție în conflict. Deși nu toți membrii AUR sunt sau își permit să fie atât de expliciți, adoptarea unei poziții proruse emană, în ciuda obsesiei cu priză la public privind unirea României cu Basarabia (ireconciliabilă cu interesele Rusiei), din toate ideile exprimate de partid. Claudiu Târziu, copreședintele AUR, a fost unul dintre personajele de bază ale inițiativei Coaliției pentru Familie – care, așa cum am văzut, a încercat să apropie România de Rusia prin intermediul ideologiei conservatoare anti-LGBTQ susținute și de Putin. Să ne aducem aminte și de Călin Georgescu, luat în calcul ca propunere de premier și președinte de onoare al AUR, care era de părere că „șansa României este înțelepciunea rusească”[22] – același Georgescu susținea că Zelea Codreanu sau Ion Antonescu „au făcut și fapte bune”[23], iar „Zelea Codreanu s-a luptat pentru moralitatea ființei umane”[24]. Observăm același amalgam de nostalgie față de ideologia național-comunistă și cea legionară – deși acestea se află, teoretic, în opoziție. Orice doctrină cu șanse de susținere populară și care propune abandonarea totală a frâielor statului în sarcina unor conducători absoluți este de natură să fie pe placul liderilor și membrilor AUR, care nu doresc decât să fie lăsați să își impună unilateral voința, să își îndeplinească obsesia pentru putere și satisfacția de a comite acte violente. Rusia este singurul actor politic local suficient de antidemocratic și suficient de puternic pentru a fi capabil să contribuie decisiv la regresia României înspre totalitarism – de aceea, potrivirea politicii externe după fusul orar al Kremlinului este vitală pentru AUR.
Deși este ușor permeabilă pentru ideologia fabricată în Rusia, datorită afinităților sale pentru naționalism, ortodoxism, conservatorism, convingeri antiștiințifice și teorii ale conspirației, societatea românească nutrește totuși un sentiment de opoziție față de Moscova, ținând cont de realitatea brutală a relațiilor istorice dintre România și puterea imperialistă de la granițele sale estice. De aceea, este în interesul AUR să nu afișeze o ideologie prorusă – un comunicat recent denunță într-un limbaj foarte dur, de exemplu, „năravurile imperialiste” ale Rusiei și afirmă că Patriarhul Kirill şi Vladimir Putin „se fac vinovaţi pentru genocidul din Ucraina”[25]. O declarație atât de tranșantă ar contrazice, la prima vedere, una dintre ideile principale din acest eseu – faptul că accederea AUR la putere ar duce România în sfera de influență a Rusiei. Cred că trebuie să privim mai în profunzime. Contrar discursurilor înțesate de principii și idealuri pe care le susțin, dictatorii și partidele totalitare nu se lasă niciodată ghidați de astfel de concepte, fiind mai degrabă prizonierii unui realpolitik dus la extrem. Deoarece puterea este singurul interes al acestora, sfera lor de aliați este volatilă, dar nelimitată. Cât timp interesele se aliniază, permițând obținerea sau consolidarea puterii, politicienii antidemocratici nu vor refuza niciun tip de alianță, un exemplu de marcă fiind desigur, infamul pact Ribbentrop-Molotov. Este în interesul Rusiei ca România să fie deconectată de Occident, iar orice partid care va lucra în această direcție va fi un prieten pentru regimul lui Putin, care nu va trece peste o asemenea ocazie din cauza unor banale declarații. Este în interesul AUR să controleze instituțiile democratice ale statului, iar oricine va fi dispus și capabil să ofere sprijinul necesar în vederea atingerii acestui scop va fi un prieten pentru partid. De asemenea, trebuie să luăm în calcul și faptul că nu este neapărată nevoie să ne deplasăm noi către sfera de influență a Rusiei, ci este la fel de simplu să se deplaseze sfera de influență a Rusiei către noi. Chiar dacă, să spunem, AUR își mențin, dintr-un motiv sau altul, independența față de Putin, desprinderea României de blocul occidental o va transforma într-o victimă sigură și neajutorată.
Așadar, dincolo de implicațiile imediate asupra calității vieții cetățenilor români normali (neînregimentați în noul cult politic sinistru), o majoritate condusă de AUR va avea două obiective clare pe termen mediu sau lung: retragerea României din Uniunea Europeană și NATO și, ulterior, intrarea benevolă în sfera de influență a Rusiei, din care trebuie să ai foarte mult noroc istoric pentru a reuși să mai ieși fără a trece prin „operațiuni militare speciale” și a trebui să gestionezi munți de cadavre „salvate” de tovarășii dinspre est. Astfel, după două decenii de relativă stabilitate și coerență în urmărirea unei traiectorii democratice și prooccidentale către viitor, țara noastră s-ar putea încadra din nou pe un drum lăturalnic și primejdios al istoriei, expusă agresorilor politici și militari care străbat jungla balcanică în căutare de pradă. Rusofilii înțeleg (dacă nu pe cont propriu, atunci pentru că li se explică de către finanțatori) că România devine o victimă sigură pentru propaganda, mașinațiile și lăcomia lipsită de scrupule ale oligarhilor postsovietici odată ce se va reuși izolarea ei față de restul comunității euroatlantice. Primirea statului nostru în interiorul acesteia a fost rezultatul unei alinieri favorabile între disponibilitatea Uniunii Europene și a NATO de a se extinde către est (2004 reprezentând apogeul ambelor organizații în această privință), voința politică proeuropeană a partidelor aflate la guvernare (cea mai mare amenințare în acest sens fiind gestionată cu succes, în mod democratic, în anul 2000, odată cu învingerea PRM și a lui Corneliu Vadim Tudor) și, mai presus de toate, slăbiciunea extremă a Rusiei înainte ca Vladimir Putin să reînvie teroarea și anxietatea față de tancurile armatei roșii (treptat, odată cu războiul ruso-georgian din 2008). Este extrem de puțin probabil ca un asemenea context favorabil să se producă din nou în viitorul apropiat: în ciuda carențelor grave dovedite pe frontul ucrainean, Rusia este din nou o amenințare activă asupra Europei de Est, iar teama de război poate provoca o reducere a avântului prooccidental și o revenire în atenție a conceptului (falimentar) de neutralitate. Mai mult, deși Republica Moldova și Ucraina au devenit recent țări candidate pentru aderarea la Uniunea Europeană, în timp ce Finlanda a aderat deja la NATO, iar Suedia mai așteaptă ratificarea aderării la NATO de către Ungaria și Turcia, aceste extinderi sunt reacții de moment, sub impulsul nevoii de a contracara agresiunea militară a Rusiei. Pe termen mediu și lung, rămâne de văzut dacă astfel de oportunități vor mai apărea, în contextul (1) exacerbării tendințelor naționaliste și eurosceptice în interiorul UE și (2) posibilității ca Donald Trump, care s-a declarat sceptic, în repetate rânduri, față de importanța NATO și a „sacrului” articol 5, să obțină un nou mandat la Casa Albă în 2024. Preluarea puterii în România de către o coaliție extremistă ar putea, așadar, să ne împingă către ieșirea din, probabil, cel mai bun moment al istoriei țării noastre, cu consecințe profunde și îndelungate inclusiv asupra suveranității și independenței:
„Oricâte probleme vom vedea în România, oricâte nu ne vor fi pe plac, pe bună dreptate, de la calitatea vieții politice la condiția statului de drept și de la economie la administrație, de la mentalități la educație și societate, va trebui să recunoaștem că România este totuși în cel mai bun moment al istoriei sale, în care beneficiază de cele mai substanțiale garanții de securitate și în care există, mai mult ca oricând, premise și resurse ale dezvoltării și modernizării. Nicicând în istorie, până la momentul actual, nu am mai avut garanția de securitate explicită a Statelor Unite ale Americii și a celei mai puternice alianțe politico-militare a lumii […].”[26]
Dincolo de consecințele catastrofale pe care această evoluție le-ar avea asupra populației actuale a României și a generațiilor viitoare, deturnarea statului nostru de către Rusia ar cauza, probabil, un impact considerabil și asupra echilibrului politic și militar continental. Așa cum românii au visat de multe ori de-a lungul istoriei, statul nostru chiar are astăzi o importanță strategică indiscutabilă pentru Occident (din păcate, pare că nu suntem capabili să revendicăm acest statut decât în cazul unor conflicte militare izbucnite în regiune – Kosovo, 1999 și acum Ucraina, 2022). România a fost un partener predictibil și stabil pentru Vest după jumătatea anilor ’90 (odată cu semnarea Declarației de la Snagov, în 1995). În condițiile eroziunii dinspre interior a principiilor în jurul cărora proiectul european fusese construit, România a rămas un pilon solid pentru aceste valori – paradoxal, poate, ținând cont de faptul că nu am reușit niciodată să ajungem la standardele vestice în privința multor aspecte. Însă această simplă adeziune declarativă la valorile fundamentale din miezul Uniunii și ale NATO are, fiind fără sincope notabile, un impact simbolic considerabil în astfel de vremuri bântuite de rătăciri și fantome identitare. România a rămas un aliat de bază pe turbulentul flanc estic al Noului Occident extins dincolo de Cortina de Fier, reprezentând o punte de legătură cu extrem de vulnerabilele foste republici sovietice Moldova și Ucraina și contribuind în mod direct la menținerea speranțelor de integrare europeană ale acestora. Privind în jur, punctul de stabilitate menținut de România este vital pentru Vest în noua realitate geopolitică apărută după 24 februarie 2022. Într-o regiune fragmentată de numeroase interese politice antagonice și revendicări teritoriale greu de reconciliat (precum cele dintre Grecia și Turcia, Grecia și Macedonia de Nord, Macedonia de Nord și Bulgaria sau cele din interiorul fostei Iugoslavii federale), România a gestionat într-un mod extrem de abil situația potențial explozivă a minorității maghiare, aplicând principiile occidentale și legislația internațională în domeniu, reacționând în mod rațional în fața acțiunilor inflamatorii ale guvernului lui Viktor Orbán și reușind constant să țină sub control și, în cele din urmă, să marginalizeze agitatorii xenofobi din interior, precum Gheorghe Funar sau Corneliu Vadim Tudor. De asemenea, a tratat cu deplină responsabilitate relația cu Republica Moldova, respectând dreptul internațional, realitatea geopolitică și rezistând tentației de a intra în sfera revizionismului teritorial, în ciuda legăturilor istorice, etnice și lingvistice dintre cele două state. Deși extremiștii și agitatorii controlați de Moscova încearcă să ne convigă că această maturitate diplomatică reprezintă o dovadă de servilism și că România este o „colonie occidentală” (un clișeu găunos aflat la mare căutare), statul nostru nu ar fi avut nicio șansă de a atinge o asemenea dezvoltare economică în absența pompării constante de expertiză, investiții și fonduri europene – să remarcăm că, extrem de relevant inclusiv în plan simbolic, România a ajuns în ultimul deceniu să aibă un produs intern brut per capita mai mare decât al Rusiei![27] Pe când Ungaria și Polonia, în anii ‘90 repere democratice ale regiunii, au fost acaparate de clici autoritariste, Turcia sau Serbia s-au apropiat și apoi îndepărtat de comunitatea occidentală, iar populația Greciei conduce în clasamentul pesimismului față de viitorul Uniunii Europene[28], România nu s-a abătut niciodată de la politicile sale prooccidentale după 1995 (anul asumării acestei direcții strategice), nici măcar în timpul aventurilor cu iz naționalist din epoca Dragnea. Așa cum s-a văzut și în timpul recentului vot pentru intrarea în spațiul Schengen (deturnat, din păcate, de Austria „neutră” – deci mai ușor de penetrat de influența Rusiei), România nu a mai fost tratată drept un partener inferior de discuție, primind o susținere puternică din partea majorității membrilor. Rolul strategic al României va deveni tot mai important, deoarece cooperarea și consensul rămân singurele modalități viabile de contracarare a puternicilor inamici ai democrației, China, Rusia sau Iran, care doresc o recalibrare a ordinii mondiale actuale. Blocarea aderării Finlandei și Suediei la NATO (o măsură ce s-a dorit a fi urgentă) de către Ungaria și Turcia, două state care au alunecat demult dinspre democrație către autoritarism, neezitând să fie oricând de partea Rusiei pentru a își satisface interesele imediate, demonstrează cât de mult poate influența evoluția continentului nostru poziționarea unui singur stat. Occidentul are nevoie de cooperare și consens pentru a putea continua să plutească, solidar, către un viitor democratic, pacificat, umanist; fiecare sabotor este un bolovan în plus legat de grumazul Europei. De aceea, adoptarea unei posturi antioccidentale de către România ar reprezenta o lovitură extrem de puternică pentru instituțiile euroatlantice, puse deja sub o presiune pentru care nu erau (suficient de) pregătite – cea a unui teatru activ de război pe continentul european. Să privim către vecinii noștri: Ungaria, deschisă colaborării cu Putin, Serbia, aliat tradițional pentru Rusia, Bulgaria, parcă veșnic instabilă politic și vulnerabilă în fața agitatorilor ruși, Republica Moldova și Ucraina, ambele supuse în mod activ agresiunii Rusiei… România reprezintă un cap de pod democratic în inima a ceea ce a mai rămas din sfera de influență a Rusiei, iar abandonarea ei în mâinile extremiștilor ar fi o crimă la adresa întregii comunități europene. În ciuda ecourilor negative produse în interior de extinderea către est, tensiunile actuale dovedesc că Occidentul are nevoie și de înțelepciunea statelor din această regiune. Nu putem să nu ne întrebăm cum ar fi arătat prezentul continentului nostru dacă Uniunea Europeană și NATO ar fi ținut cont de avertizările constante din partea statelor din interiorul fostei Cortine de Fier privind faptul că Rusia rămâne o amenințare și nu a renunțat, nici pe departe, la intențiile imperialiste. Nu putem să nu ne întrebăm cum ar fi arătat prezentul continentului nostru dacă Franța și Germania nu s-ar fi opus cuprinderii Georgiei și Ucrainei în Planul de Acţiune pentru Aderare (Membership Action Plan – MAP) la Summit-ul NATO de la București, din 2008, așa cum punctează profesorul Valentin Naumescu într-un articol pentru Spotmedia.ro care ilustrează foarte bine încadrarea invaziei Rusiei în Ucraina într-un proces mult mai larg și complex, cu rădăcini adânci:
„Doar lașitatea Germaniei și Franței, mai precis a liderilor vest-europeni de atunci, protectori ai unor bune relații cu Rusia, a făcut ca propunerea americană să fie respinsă. S-a ratat astfel mica fereastră de oportunitate strategică în care Ucraina și Georgia, două țări care își doreau foarte mult să scape din închisoarea «lumii ruse», puteau fi salvate de agresiunea lui Putin și integrate definitiv în lumea occidentală.”[29]
Dacă această criză va fi depășită fără implozia alianțelor definitorii pentru Occidentul postbelic, statele care au constituit până acum (pe bună dreptate) nucleul ideologic și identitar al UE și NATO vor trebui să acționeze astfel încât Estul democratizat să fie integrat cu adevărat, la toate nivelurile, demonstrând că și-au învățat lecția:
„Norocul lui Putin a constat într-un cumul de slăbiciuni ale Occidentului – naivitatea, comoditatea, interesarea financiară și desconsiderarea Europei de Est (ultima a apărut după „oboseala extinderii” din 2004-2007) […].”[30]
[1] Ilona Andrei, „AUR și violența: lungul șir de episoade în care liderii partidului extremist AUR au folosit forța pumnului”, G4Media.ro, 05.01.2023, https://www.g4media.ro/aur-si-violenta-lungul-sir-de-episoade-in-care-liderii-partidului-extremist-aur-au-folosit-forta-pumnului.html, accesat în data de 15.03.2023.
[2] Cristian Delcea, „Cea mai cruntă bătaie din Parlamentul României. Vadim, către bodyguarzii săi: «Săriţi, mă, şi muiaţi-i oasele!»”, Adevărul.ro, 10.08.2013, https://adevarul.ro/politica/cea-mai-crunta-bataie-din-parlamentul-romaniei-1463547.html, accesat în data de 15.03.2023.
[3] Dora Vulcan, „Analiza. «Violența sapă tranșee, nu rezolvă probleme». Despre «demonii» din politica și societatea românească”, Europa Liberă România, 08.10.2022, https://romania.europalibera.org/a/violen%C8%9Ba-sap%C4%83-tran%C8%99ee-nu-rezolv%C4%83-probleme-unde-duce-agresivitatea-din-politica-%C8%99i-societatea-rom%C3%A2neasc%C4%83-/32059639.html, accesat în data de 15.03.2023.
[4] Ioana Coman, „Claudiu Târziu l-a amenințat în plen pe Alexandru Muraru. Deputatul PNL a făcut plângere la poliție”, Digi 24, 05.10.2021, https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/claudiu-tarziu-l-a-amenintat-in-plen-pe-alexandru-muraru-deputatul-pnl-a-facut-plangere-la-politie-1691167, accesat în data de 15.03.2023.
[5] Florin Marinescu, „Claudiu Târziu (AUR), derapaj grav la tribuna Parlamentului. «Dacă eram legionar, știți cum procedam, da? Așa, doar cu cuvintele» / Amenințări la adresa lui Alexandru Muraru: «O să dai socoteală pentru mizeriile pe care le verși în capul AUR»”, G4Media.ro, 05.10.2021,https://www.g4media.ro/claudiu-tarziu-aur-derapaj-grav-la-tribuna-parlamentului-daca-eram-legionar-stiti-cum-procedam-da-asa-doar-cu-cuvintele-amenintari-la-adresa-lui-alexandru-muraru.html, accesat în data de 15.03.2023.
[6] Andreea Pavel, „VIDEO George Simion, în «turneu» la casele politicienilor. Rareș Bogdan, următorul pe lista AUR după Alexandru Rafila și Klaus Iohannis: «E pe-aici, unde s-a ascuns pensatul?»”, G4Media.ro, 11.01.2022,https://www.g4media.ro/video-george-simion-in-turneu-la-casele-politicienilor-rares-bogdan-urmatorul-pe-lista-aur-dupa-alexandru-rafila-si-klaus-iohannis-e-pe-aici-unde-s-a-ascuns-pensatul.html, accesat în data de 15.03.2023.
[7] „VIDEO George Simion l-a bruscat pe ministrul Energiei, Virgil Popescu, când acesta vorbea la tribuna Parlamentului: Ești un hoț! / Popescu: A venit la mine amenințător – UPDATE”, HotNews.ro, 07.02.2022, https://www.hotnews.ro/stiri-politic-25352347-video-george-simion-infipt-smucit-ministrul-energiei-virgil-popescu-cand-acesta-vorbea-tribuna-parlamentului-esti-hot.htm, accesat în data de 15.03.2023.
[8] Carmen Valică, „Dominic Fritz: Membrii AUR au intrat ilegal în Primăria Timișoara fără ca jandarmii să intervină”, Europa Liberă România, 14.01.2022,https://romania.europalibera.org/a/aur-timisoara-primarie/31654608.html, accesat în data de 15.03.2023.
[9] „George Simion a ocupat pupitrul la conferința de presă a ministrului Energiei: «A fugit Virgil” / Reacția lui Virgil Popescu», HotNews.ro, 05.12.2022, https://www.hotnews.ro/stiri-politic-25944039-video-george-simion-ocupat-pupitrul-conferinta-presa-ministrului-energiei-fugit-virgil-reactia-lui-virgil-popescu.htm, accesat în data de 15.03.2023.
[10] Bogdan Păcurar, „George Simion a încercat să intre peste Marcel Ciolacu în sediul PSD. «Ați greșit adresa, Ambasada Rusiei e la nr. 6»”, Digi 24, 15.12.2022, https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/george-simion-a-incercat-sa-intre-peste-marcel-ciolacu-in-sediul-psd-ati-gresit-adresa-ambasada-rusiei-e-la-nr-6-2184957, accesat în data de 15.03.2023.
[11] Cristian Pantazi, „Partidul extremist AUR a început o campanie împotriva G4Media: «Haideți să vedem care sunt cele mai toxice și false organe de presă» / De ce catalogăm AUR ca partid de extremă dreapta”, G4Media.ro, 26.01.2022, https://www.g4media.ro/partidul-extremist-aur-a-inceput-o-campanie-impotriva-g4media-haideti-sa-vedem-care-sunt-cele-mai-toxice-si-false-organe-de-presa-de-ce-catalogam-aur-ca-partid-de-extrema-dreapta.html, accesat în data de 15.03.2023.
[12] „Protest violent al susținătorilor AUR, față de certificatul verde. Manifestanții au forțat intrarea în Parlament. Simion: Ne mutăm la Guvern, «la domnul Ciucă», vom continua zilele următoare. Amenzi și un bărbat audiat de poliție”, ȘtirileTVR, 21.12.2021, http://stiri.tvr.ro/protest-violent-al-sus–inatorilor-aur–fa–a-de-certificatul-verde–manifestan–ii-au-for–at-intrarea-in-parlament–simion–ne-mutam-la-guvern––la-domnul-ciuca––vom-continua-zilele-urmatoare–amenzi–i-un-barbat-audiat-de-poli–ie_896852.html#view, accesat în data de 15.03.2023.
[13] Răzvan Filip, op. cit.
[14] Ibidem.
[15] Ibidem.
[16] Simona Chirciu, „Sondaj. Ce spun românii despre un ROEXIT?”, Mediafax.ro, 31.01.2022, https://www.mediafax.ro/politic/sondaj-ce-spun-romanii-despre-un-roexit-20493717, accesat în data de 15.03.2023.
[17] Ibidem.
[18] „Percepția românilor cu privire la UE și NATO. Remus Ștefureac: Nu putem spune că se consolidează un filon suveranist în România”, Euronews România, 14.02.2023, https://www.euronews.ro/articole/perceptia-romanilor-cu-privire-la-ue-si-nato-remus-stefureac-nu-putem-spune-ca-se, accesat în data de 15.03.2023.
[19] Oana Despa, „«Roexit». O idee hrănită cu like-uri. Cât de mult a crescut propaganda anti-UE pe Facebook”, Europa Liberă România, 05.01.2022, https://romania.europalibera.org/a/31640297.html, accesat în data de 15.03.2023.
[20] Bogdan Păcurar, „Deputatul care se luptă cu liniile albe de pe cer: «Eu nu am văzut ca să ne fi făcut Rusia vreun rău, în comparație cu Occidentul»”, Digi 24, 07.11.2022, https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/deputatul-care-se-lupta-cu-liniile-albe-de-pe-cer-eu-nu-am-vazut-ca-sa-ne-fi-facut-rusia-vreun-rau-in-comparatie-cu-occidentul-2143341, accesat în data de 15.03.2023.
[21] Ibidem.
[22] Oana Despa, «Kremlin și AUR. „Șansa României este înțelepciunea rusească”», Europa Liberă România, 26.01.2022, https://romania.europalibera.org/a/kremlin-si-aur-sansa-romaniei-este-intelepciunea-ruseasca-/31670871.html, accesat în data de 15.03.2023.
[23] Oana Despa, „Istoric: Georgescu este precar din punct de vedere intelectual și cultural, promotor al ideilor legionare”, Europa Liberă România, 01.02.2022, https://romania.europalibera.org/a/dorin-dobrincu-despre-legionarism-aur/31681618.html, accesat în data de 15.03.2023.
[24] Ibidem.
[25] Livia Popescu, „AUR: Pacea trebuie să fie una justă și temeinică”, Agerpres, 24.02.2023, https://www.agerpres.ro/politica/2023/02/24/ucraina-un-an-de-razboi-aur-pacea-trebuie-sa-fie-una-justa-si-temeinica–1065654, accesat în data de 15.03.2023.
[26] Vintilă Mihăilescu (coord.), De ce este România astfel? Avatarurile excepționalismului românesc, Editura Polirom, Iași, 2017, p. 86.
[27] Laura Buciu, „În ultimul deceniu, România a ajuns să aibă un PIB per capita mai mare decât al Rusiei”, Aleph Business, 01.03.2022, https://alephbusiness.ro/economie/in-ultimul-deceniu-romania-a-ajuns-sa-aiba-un-pib-per-capita-mai-mare-decat-al-rusiei/, accesat în data de 15.03.2023.
[28] „Standard Eurobarometer 98 – Winter 2022-2023”, European Union, februarie 2023, https://europa.eu/eurobarometer/surveys/detail/2872, accesat în data de 15.03.2023.
[29] Valentin Naumescu, „15 ani de război. Ulciorul lui Putin a mers de prea multe ori la apă”, Spotmedia.ro, 04.03.2023, https://spotmedia.ro/stiri/opinii-si-analize/15-ani-de-razboi-ulciorul-lui-putin-a-mers-de-prea-multe-ori-la-apa, accesat în data de 15.03.2023.
[30] Ibidem.